Descriere
Prima dată când bărbatul acela a venit la Hotelul Iris a fost cu puţin înainte de începerea sezonuluiestival. Ploua fără contenire încă din zori, iar pe seară ploaia se înteţise. Marea fremăta, înecată încenuşiu. Rafalele răbufneau înăuntru ori de câte ori vreun client deschidea uşa, iar covorul de laintrare era jilav. Neoanele de la firmele magazinelor din preajmă erau toate stinse şi pe stradă nu sezărea nici ţipenie de om. Când trecea câte o maşină, stropii de ploaie se vedeau în lumina farurilor.Mă pregăteam să închid casa de marcat şi să sting luminile în hol, ca să mă retrag, când am auzitdeodată o bufnitură, ca şi cum ceva greu s-ar fi izbit de podea, urmată imediat de ţipătul unei femei.Ţipătul a continuat să răsune la nesfârşit, atât de prelung, încât am început să mă întreb dacă nucumva râdea.— Pervers nenorocit!O femeie a ţâşnit din camera 202.— Moş scârbos ce eşti!Femeia s-a împiedicat în marginea covorului şi s-a prăvălit pe palier, dar a continuat să arunce unpotop de înjurături în direcţia camerei.— Îţi baţi joc de oameni! Tu nici n-ar trebui să te atingi de femei! Escrocule ce eşti! Împuţitule!Impotentule!Era o prostituată. Măcar de atâta lucru mi-am dat şi eu seama. Nu era neapărat tânără. Părul i selipise de gâtul ridat şi rujul lucios i se întinsese până pe obraz. Rimelul îi cursese de la transpiraţie şilacrimi şi i se adunase la coada ochilor. Sânul stâng îi ieşise cu totul din bluza descheiată, iar de subfusta scurtă i se vedeau pulpele trandafirii, încinse. Ici şi colo, pielea ei păstra urmele unor mâinicare o atinseseră. În picioare mai avea un singur pantof ieftin de vinilin cu toc.Chiar în clipa în care femeia a tăcut, din cameră a zburat o pernă care a lovit-o drept în faţă.Ţipetele au început din nou. Perna aterizată pe palier era mânjită de ruj.Atraşi de gălăgie, ceilalţi clienţi au început să iasă pe hol, îmbrăcaţi în pijamale. A apărut şi mamadin spate.— Idiotule! Cine crezi tu că se uită la tine? Tu du-te la o mâţă sălbatică să te rezolve! Că asta ţi sarpotrivi!Ţipetele femeii, răguşite şi întretăiate de lacrimi, s-au stins într-un amestec de suspine, salivă şituse.Din încăpere au continuat să zboare fără milă un umeraş, un sutien mototolit, celălalt pantof cu tocşi poşeta. Poşeta s-a deschis şi tot conţinutul i s-a împrăştiat pe jos. Femeia a dat să fugă pe scări,dar, din cauza agitaţiei sau poate a unei glezne scrântite, nu reuşea să se ţină pe picioare.— Ce e cu gălăgia asta? Potoliţi-vă!— Faceţi linişte! Nu se poate dormi!Ceilalţi clienţi au început să protesteze în cor, creând şi mai multă larmă. Doar în spatele uşii cunumărul 202 era o tăcere deplină.De unde mă aflam eu, bărbatul nu se vedea. Încă nu suflase nici un cuvânt. Doar direcţia în carefemeia privea cu furie şi obiectele care veneau zburând dintr-acolo îi trădau prezenţa. Femeiacontinua să se tânguiască spre gaura aceea de tăcere.— Să ştiţi că deranjaţi, zise mama. Dacă vreţi să vă certaţi, vă rog să ieşiţi afară.— Ştiu, nu mai e nevoie să-mi spui! Mă car imediat şi nu mai calc pe-aici niciodată! urlă femeia,de data aceasta către mama.— Nu vreau probleme cu poliţia, dar va trebui să mă despăgubiţi. Păi, ce mai e şi asta? Haideţi, vărog frumos pe toţi să vă liniştiţi şi să mergeţi la culcare. Îmi cer scuze pentru tot deranjul. Tu, ascultă,mi-ai provocat pagube! N-ajunge doar să achiţi camera.Urcând scările, mama a trecut pe lângă femeia care îşi adunase lucrurile la loc în geantă şi acumcobora în goană fără să-şi fi încheiat măcar nasturii de la bluză. Sânul dezvelit îi sălta, iar un client afluierat.— Hei, tu! N-ai de gând să plăteşti? Vrei să profiţi de vânzoleală şi să te furişezi?Prima grijă a mamei erau banii. Femeia a deschis uşa de la intrare fără să se sinchisească. În acelmoment s-a auzit o voce.— Taci, târfă!
