Descriere
Urc treptele, dar ușa e închisă. Șovăi în fața ei. Acum, că am ajuns aici, nu vreau să intru. Vreau să mă întorc, să mă duc acasă. Să revin mai târziu. Dar e ultima mea șansă. Expoziția s-a deschis cu multe săptămâni în urmă și se închide mâine. Deci acum sau niciodată. Închid ochii și inspir adânc. Mă concentrez să-mi umplu plămânii cu aer, îmi îndrept umerii și, când expir, simt cum mi se împrăștie tensiunea din corp. Îmi spun că n-am de ce să-mi fac griji, pentru că vin des aici – să iau masa cu prietenii, să văd cele mai noi expoziții, să asist la conferințe. Nu e nimic diferit de data asta. Nimic din ce e înăuntru nu-mi poate face rău. Nu e o capcană. În sfârșit, mă simt pregătită. Deschid ușa și intru. • Locul arată exact ca de obicei – pereți alburii, podea de lemn lustruit, spoturi atârnate de șine fixate în tavan –, și cu toate că e devreme, deja sunt câțiva oameni care se plimbă prin galerie. Îi urmăresc puțin cum se opresc în fața fotografiilor: unii fac un pas în spate ca să vadă mai bine, alții aprobă dând din cap la comentariul șoptit al celor cu care au venit, iar alții studiază pliantul pe care l-au luat de la parter. Domnește o atmosferă de admirație tăcută și de contemplare calmă. Oamenii aceștia se vor uita la fotografii – care le vor plăcea sau nu –, apoi vor ieși din galerie, se vor întoarce la viețile lor și, foarte probabil, vor uita ce au văzut. La început, doar arunc o privire în jur. Pe pereți sunt vreo zece fotografii mari, atârnate la ceva distanță unele de altele, iar între ele, câteva mai mici. Îmi spun că aș putea să mă plimb prin expoziție, să mă prefac interesată de toate, însă adevărul e că astăzi am venit să văd o singură fotografie. 4 Îmi ia o clipă s-o găsesc. E expusă în partea din spate a galeriei, nu tocmai în centru, lângă alte două fotografii – portretul color al unei tinere în picioare, cu rochia ruptă, și primplanul unei femei cu ochii dați cu creion dermatograf, care fumează o țigară.
