Descriere
E un dormitor străin. Nu-l recunosc. Nu ştiu unde mă aflu, nicicum am ajuns aici. Şi habar n-am cum o să ajung acasă.Aici mi-am petrecut noaptea. Am fost trezită de vocea uneifemei — la început, am crezut că este în pat cu mine, dar apoimi-am dat seama că citeşte ştirile şi că, de fapt, ascultam radioulunui ceas cu alarmă — iar când am deschis ochii, am descoperitcă sunt aici. În camera asta, care îmi este străină.Ochii mi se obişnuiesc cu întunericul şi mă uit în jur. Pe parteainterioară a uşii de la şifonier atârnă un halat — pare să fie dedamă, dar e pentru o femeie mult mai în vârstă decât mine — iarpe speteaza scaunului de lângă măsuţa de toaletă este aranjatăcu grijă o pereche de pantaloni închişi la culoare. În rest, nu vădmare lucru. Mi se pare complicat să înţeleg cum funcţioneazăceasul cu alarmă, dar în cele din urmă găsesc un buton şireuşesc să opresc radioul.Imediat după aceea, aud o respiraţie şuierătoare în spatelemeu şi îmi dau seama că nu sunt singură. Mă întorc pe parteacealaltă. Văd un umăr gol şi nişte păr negru înspicat cu alb. Unbărbat. Are braţul stâng deasupra plăpumii, iar pe inelar poartă overighetă de aur. Îmi înăbuş un oftat. „Deci pe lângă că e bătrânşi încărunţit, mai e şi căsătorit, îmi spun în sinea mea. Nu numaică mi-am tras-o cu un bărbat însurat, dar am făcut-o într-o casăcare presupun că e a lui, în patul pe care presupun că, de obicei,îl împarte cu soţia.” Mă întind pe spate ca să mă liniştesc.„Ruşine să-mi fie!”Mă întreb unde e soţia. Oare trebuie să-mi fac griji că ar puteasă se întoarcă acasă din clipă în clipă? Mi-o şi imaginez stând înuşa dormitorului, ţipând şi făcându-mă târfă. O adevăratămeduză, cu şerpi în loc de păr. Oare ce-aş spune, cum m-aşapăra? Dar tipul de lângă mine nu pare să-şi facă griji. S-a întorspe spate şi sforăie mai departe.Mă străduiesc să rămân nemişcată. De obicei, îmi aduc amintecum am ajuns într-o astfel de situaţie, dar nu şi astăzi. Cred căam fost la o petrecere, la un bar sau la un club. Probabil că eram7- ÎNAINTE SĂ ADORM -beată. Atât de beată, încât nu-mi mai amintesc nimic. Atât debeată, încât am venit acasă la un individ cu verighetă şi păr pespate.Dau plapuma la o parte cu multă grijă şi mă aşez pe margineapatului. Întâi de toate, trebuie să merg la baie. Privirea îmi cadepe nişte papuci, dar nici nu-mi trece prin cap să mă încalţ cu ei— una e să ţi-o tragi cu un bărbat căsătorit şi cu totul altceva săporţi papucii unei alte femei — aşa că păşesc desculţă pe podea.Îmi dau seama că sunt goală şi mi-e teamă ca nu cumva sănimeresc uşa greşită şi să dau peste vreun chiriaş sau pestevreun fiu adolescent. Respir uşurată când văd că uşa de la baie eîntredeschisă — intru şi am grijă s-o încui.Mă aşez pe closet, îmi fac nevoile, apoi trag apa şi mă apropiide chiuvetă să mă spăl. Întind mâna după săpun, dar ceva mi separe în neregulă. La început, nu-mi dau seama ce anume, darapoi înţeleg: mâna care apucă săpunul nu pare să fie a mea.Pielea e zbârcită, unghiile sunt mate şi roase, iar pe inelar port overighetă simplă din aur, la fel ca a bărbatului de lângă caretocmai m-am ridicat.Rămân înmărmurită preţ de câteva clipe, apoi îmi mişcdegetele. Iar degetele mâinii care ţine săpunul se mişcă şi ele. Mise taie respiraţia, iar săpunul cade în chiuvetă. Mă uit în oglindă.Chipul care se uită la mine nu este al meu. Părul nu are niciunpic de volum şi este tuns mult mai scurt decât îl port eu, pieleaobrajilor şi cea de sub bărbie atârnă, buzele sunt subţiri, iarcolţurile gurii sunt coborâte. Deschid gura şi scot un icnet mut —dacă nu m-aş controla, s-ar transforma într-un ţipăt de spaimă —apoi văd ochii din oglindă. Deşi pielea din jurul lor e ridată, îmidau seama că sunt ai mei. Persoana din oglindă sunt eu însămi,dar sunt cu douăzeci de ani mai în vârstă. Cu douăzeci şi cinci.Poate chiar cu mai mult.E imposibil! Încep să tremur şi mă agăţ de marginea chiuvetei.Din piept mi se ridică un alt ţipăt, dar acesta erupe ca un icnetsugrumat. Fac un pas în spate, îndepărtându-mă de oglindă, şiabia acum le văd. Fotografiile. Sunt lipite pe perete, ba chiar şipe oglindă. Între ele sunt presărate post-it-uri galbene, umede şiîncreţite, pe care e scris cu markerul.Mă uit pe unul la întâmplare. Christine, scrie pe el, iar osăgeată indică o fotografie în care apar eu — cu înfăţişarea meacea nouă, de femeie în vârstă — stând pe o bancă de pe un chei,8- S. J. WATSON -al turi de un b rbat. Numele acesta mi se pare ă ă cunoscut, dar numi-e foarte familiar, şi parcă trebuie să fac un efort ca să cred căe al meu. În fotografie, eu şi bărbatul ne uităm în obiectiv,ţinându-ne de mână. E un tip bine făcut şi atrăgător, iar când măuit mai de aproape, îmi dau seama că e bărbatul cu care amdormit, cel pe care l-am lăsat în pat. Sub fotografie, în dreptullui, e scris: Ben, iar alături: Soţul tău.Iarăşi mi se taie respiraţia, şi smulg fotografia de pe perete.„Nu se poate! îmi spun în sinea mea. Nu! Nu poate fi adevărat…”Mă uit şi la celelalte. În toate apărem eu şi cu el. În una dintreele, sunt îmbrăcată cu o rochie urâtă şi desfac un cadou, în alta,amândoi purtăm impermeabile identice şi stăm în picioare în faţaunei cascade, în timp ce un căţeluş amuşină la picioarelenoastre. În cea de alături, stau lângă el, cu un pahar de suc deportocale în mână, şi sunt îmbrăcată cu halatul pe care l-amvăzut adineauri în dormitor.Mă dau şi mai în spate, până când simt pe piele răcealaplăcilor de faianţă. În clipa aceea, am intuiţia vagă a ceea ce senumeşte memorie. Încerc să mă concentrez asupra ei, dar îmiscapă, asemenea cenuşii luate de vânt, iar în cele din urmă îmidau seama că, în viaţa mea, există un atunci — un înainte, deşinu ştiu înainte de ce anume — şi un acum, iar între cele două seîntinde un vid tăcut şi îndelungat care m-a adus până aici, înaceastă casă străină, împreună cu un bărbat necunoscut.*Mă întorc în dormitor. Încă ţin în mână fotografia în care aparalături de bărbatul din pat.— Ce se întâmplă? ţip eu, cu lacrimi pe obraji.Bărbatul se ridică în capul oaselor, cu ochii pe jumătateînchişi.— Cine eşti?— Sunt soţul tău, îmi răspunde el, fără să se uite la trupul meugol.Are o faţă adormită, pe care nu se citeşte nicio urmă deiritare.— Suntem căsătoriţi de ani de zile…— Cum adică? întreb eu.Aş vrea să fug, dar nu am unde.9- ÎNAINTE SĂ ADORM -— „Căsătoriţi de ani de zile”? Ce vrei să spui?Bărbatul se ridică în picioare.— Poftim, spune el, întinzându-mi capotul, apoi aşteaptă sămă îmbrac cu el.Poartă nişte pantaloni de pijama care sunt prea mari pentru elşi un maiou alb. Îmi aduce aminte de tata.— Ne-am căsătorit în 1995. În urmă cu douăzeci şi doi de ani.Ai…— Poftim…? îl întrerup eu.Simt că mi se scurge tot sângele din obraji, iar camera începesă se învârtă cu mine. De undeva din casă se aude ticăitul unuiceas — parcă ar fi nişte lovituri de ciocan.— Dar…?Face un pas către mine.— Dar cum…?— Christine, ai patruzeci şi şapte de ani.Mă uit la el, la acest străin care îmi zâmbeşte. Nu vreau să-lcred, nici măcar nu vreau să ascult ce spune, dar el continuă:— Ai avut un accident. Un accident grav. Ai suferit leziuni lacap, iar acum ţi-e greu să-ţi aminteşti lucruri care s-au întâmplatîn trecut.— Ce lucruri? întreb eu, gândindu-mă că nu se poate să fi uitatultimii douăzeci şi cinci de ani. Ce lucruri?Face iarăşi un pas spre mine, apropiindu-se ca şi când aş fi unanimal speriat.— Totul. În unele zile, tot ce ţi s-a întâmplat după vârsta dedouăzeci de ani. Alteori, chiar şi de mai înainte.Simt că mi se învârte capul. Datele şi vârstele mi seînvălmăşesc în minte. Nu vreau să pun nicio întrebare, dar ştiucă trebuie.— Când… Când a avut loc accidentul?Se uită la mine, iar pe chipul său se citeşte un amestec decompasiune şi teamă.— Când aveai douăzeci şi nouă de ani…Închid ochii. Mintea mea încearcă să respingă aceastăinformaţie, dar undeva, în adâncul sufletului, ştiu că e adevărată.Încep iarăşi să plâng, iar bărbatul din faţa mea, acest Ben, seapropie de mine, care am rămas în prag. Îi simt prezenţa alăturide mine şi nu mă mişc atunci când îmi cuprinde mijlocul şi mătrage spre el. Mă strânge în braţe. Ne legănăm uşor şi îmi dau10- S. J. WATSON -seama c mişcarea aceea îmi este cumva ă familiară. Mă face sămă simt mai bine.— Te iubesc, Christine.