Descriere
Tropic thailandez Tata a murit acum un an. Se spune că devenim cu adevărat adulţi la moartea părinţilor. Nu cred în teoria asta: nu devenim cu adevărat adulţi niciodată. Privind sicriul bătrânului, au început să-mi vină gânduri aiurea. Profitase de viaţă, afurisitul; trăise ca un paşă. „Ai lăsat şi urmaşi, nătărăule., mi-am zis, i-ai pus-o cu temei bătrânei.” Mă rog, eram un pic stresat, se-nţelege; nu ai în fiecare zi un mort în familie. Refuzasem să văd cadavrul. Am patruzeci de ani, am mai avut ocazia să văd cadavre. Acum însă prefer să evit; din acelaşi motiv care m-a făcut să nu-mi cumpăr niciodată un animal de companie. Nu sunt căsătorit, nici asta n-am făcut-o. Ocazii am avut, câteva; însă de fiecare dată am renunţat. Femeile, totuşi, îmi plac foarte mult. Întrucâtva, regret că sunt celibatar. Nu-i chiar o veselie, mai ales în concedii. Un bărbat singur în concediu, de la o vârstă încolo, devine suspect: ceilalţi îl cred egoist şi chiar puţin vicios; nu pot să nu le dau dreptate. După înmormântare, m-am întors în casa unde tata îşi trăise ultimii ani. Corpul fusese găsit cu o săptămână în urmă. Pe mobile şi prin unghere se adunase deja praful; în colţul unei ferestre, am văzut o pânză de păianjen. Puţin câte puţin, timpul, entropia şi toate chestiile astea luau în stăpânire locul. Frigiderul era gol. În dulapurile din bucătărie erau mai ales plicuri cu porţii individuale Weight Watchers, cutii cu proteine aromatizate, tablete energizante. Am rătăcit prin camerele de la parter ronţăind un biscuit cu magneziu. Instalaţia de încălzire a vilei se afla într-o sală echipată cu aparate de sport; am pedalat puţin pe o bicicletă ergonomică. La şaptezeci de ani, tata avea o condiţie fizică mai bună decât a mea. În fiecare zi făcea o oră de gimnastică intensivă, de două ori pe săptămână înota la piscină. În week-end juca tenis, făcea ciclism cu inşi de vârsta lui; pe unii dintre ei îi întâlnisem la înmormântare. „Ne lăsa în urmă pe toţi! exclamase un ginecolog. Avea cu zece ani mai mult decât noi, dar abia ne puteam ţine după el.” Tată, tată, mi-am spus, vanitos mai erai! În stânga câmpului meu vizual erau un aparat de forţă şi nişte haltere. Mi-am imaginat un cretin în şort – cu o faţa ridată, dar foarte asemănătoare cu a mea – trăgând de fiare ca un disperat. Tată, mi-am spus, ţi-ai clădit casa pe nisip. Pedalam, dar începeam să gâfâi, mă dureau coapsele; şi era doar primul nivel de dificultate. Reamintindu-mi ceremonia, eram conştient că făcusem o impresie generală excelentă. Sunt totdeauna proaspăt bărbierit, am umerii strâmţi; pe la treizeci de ani am făcut un început de chelie, aşa că am hotărât să mă tund foarte scurt. De regulă, port costume gri, cravate discrete şi nu par prea vesel. Cu tunsoarea mea scurtă, cu ochelarii fini şi aerul posac, cu capul puţin aplecat ca să aud mai bine un mix de cânturi funerare creştine, mă simţeam foarte în largul meu, mai mult decât la o nuntă, bunăoară. Hotărât lucru, înmormântările erau domeniul meu. Am încetat să pedalez, am tuşit uşor. Pe pajiştile din jur cobora noaptea. Lângă structura de beton în care era fixată centrala, se distingea o pată cafenie prost curăţată. Acolo îl găsiseră pe tata, cu ţeasta crăpată, îmbrăcat cu un sort şi un tricou I love New York. După medicul legist, moartea survenise în urmă cu trei zile. La rigoare, se putea crede că fusese un accident, ar fi putut să alunece pe o pată de ulei sau mai ştiu eu ce. Podeaua însă era perfect uscată; iar craniul era crăpat în mai multe locuri, erau şi creieri împroşcaţi pe jos; era vorba, mai curând, de o crimă. Căpitanul Chaumont, de la jandarmeria din Cherbourg, urma să vină în aceeaşi seară să discute cu mine.
