Descriere
Acum, în perspectivă istorică a unui veac şi mai bine ne apare, în toată măreţia ei, opera lui Puşchin legată de destinele poporului său. Ca o expresie a dragostei populare sunt cinstite locurile ce renasc amintiri din viaţa şi creaţia poetului, locuri care au intrat alături de inspiratele sale versuri în patrimoniul cultural al poporului sovietic. Un asemenea monument cultural este şi parcul din oraşul Puşchin din împrejurimile Leningradului, care evocă imaginea marelui poet. La intrare, o statue în mărime naturală, străjuieşte parcul. Dealungu aleii principale se înaltă un şir de sculpturi, în bronz sau marmoră, reprezentândul în diferite momente: Puşchin visând, Puşchin cugetând, răsfoind o carte sau improvizând un sonet. Nici prietenii lui, tovarăşi de luptă şi de gândire, nau fost uitaţi. Îi găsim pe toţi alături de poet, iar busturile lor, ca o cronică vie a evenimentelor politice şi sociale de care a fost atât de legată viaţa lui Puşchin, completează atmosfera puşchiniană a parcului. Pe inscripţiile ce le poartă se pot citi fragmente de versuri scrise de poet pentru fiecare din prietenii săi: un epitaf pentru cei ce în lupta pentru libertate au căzut victime ale autocraţiei sângeroase, în închisorile ţariste în surghiun sau pe eşafod; epigrame, pamflete, sau epistole, în versuri pentru cei ce au supravieţuit prigoanei. Şi nu e decât un aspect al acelei stime imense cu care este înconjurată memoria poetului în patria sa. Dar numele lui Puşchin e „slăvit” pretutindeni, aşa cum întrezărise el, în acelaş testament literar: Mor pomenin Rusia cea mare, până departe, Nenumărate graiuri pe mii şi mii de buze, Vlăstare de slavi, mândre, calmâci din zări deşarte, Fineji şi seminţii tunguze. Mai mult chiar, prin geniul său poetic, Puşchin a depăşit graniţele geografice ale patrie» şi a intrat în geografia spirituală a lumii, fertilizând, deatunci în viitor, patrimoniul ei cultural. Acela care a trezit bunătatea" în „veacul său cel crâncen" veacul raporturilor inumane între oameni, veacul silniciei iobage şi al samavolniciei ţariste. Marele umanist Puşchin, după cum spunea Horţen, „trimitea mesagiul său viitorului depărtat", prevestind posibilitatea altor raporturi, cu adevărat umane: Am deşteptat în inimi cu Urami bunătatea, De aceca de popoare mult timp voi fi iubit. În veacul meu cel crâncen slăvitam libertatea Şi milă pentru cel lovit. Iubitorii de literatură şi puşchinologii nu vor epuiza niciodată, se pare, acest „izvor de apă vio”, oricâte tomuri sar scrie despre Puşchin, oricât de adânc sar cunoaşte scrierile lui. Nu poate fi decât regretabil faptul că până în prezent în ţara noastră care a deschis larg porţile, până de curând zăvorite, poporului spre ogoarele artei şi ale culturii până în prezent opera lui Puşchin dacă nu a fost chiar o „terra incognita”, totuşi destul de sumar şi unilateral cunoscută de cititori. Deaceea apariţia „Operelor alese” de Puşchin trebuie salutată ca un eveniment de seamă în viaţa noastră culturală. Culegerea în două volume (la care se adaugă ediţia separată a romanului în versuri „Evgheni Oneghin”) oferă cititorului, întro măiestrită tălmăcire românească imaginea de ansamblu a unei opere de intensă vibraţie lirică şi de autentică sobrietate epică în aspectele ei multilaterale. În afară de poezia lirică deşi în proporţie mai mică dar reprezentativă pentru particularităţile specifice genului de preferinţă cultivat de Puşchin culegerea mai cuprinde: poemul, povestirea, nuvela, romanul, drama şi basmul, ca expresie a complexităţii geniului fecund al acestei robuste individualităţi artistice. Fie ca această primă culegere de „Opere alese”, la care şiau dat tributul creator fruntaşii literaturii noastre să deschidă „cărarea” spre paginile nemuritoare ale creaţiei puşchinieno pe care leam dori, în viitor, cât mai multe şi cât mai bine tălmăcite în limba lui Eminescu. Orice admiraţie sinceră cuprinde în ea şi o doză de extaz şi ca atare, oricât de obiectiv teai strădui să fii, e greu so drămuieşti când este vorba de mărimea unui talent ca acela al lui Puşchin. Cititorul nu ne va lua în nume de rău dacă vom mărturisi, dintru început, că nu este o sarcină din cele mai uşoare să prezinţi în unitatea lor organică viaţa şi opera acestui „geniu uriaş”, cum îl numea contemporanul său Belinschi. Deşi sau scris în trecut şi în prezent atâtea competente studii de sinteză criticobiograficc, abordând acest fenomen din sfera gândirii artistice, încerci fără să vrei, un sentiment de sfială firească, ca în faţa unei nestemate cu mii de feţe şi sclipiri căreia greu e săl găseşti un cadru pe măsură, care să nul ştirbească din valoarea monumentală. De aceea În fixarea coordonatelor universalvalabile ne propunem să urmăm în studiul de faţă drumul desţelenit de cei mai cu greutate cercetători ai creaţiei puşchiniene. Îndeobşte, epocile istorice cruciale au dat măsura plenară potentelor creatoare ale omenirii, generând piscuri în diversele domenii de activitate umană. Apariţia strălucită a lui Puşchin pe arena literaturii ruse şi a celei mondiale, coincide sau mai bine zis a fost condiţionată de o epocă istorică de mari prefaceri, atât în viaţa internă a statului rus, cât şi pe plan internaţional. Puşchin sa născut la hotarul a două epoci, mai precis la sfârşitul veacului al XVIIIlea, viaţa lui cuprinzând peste o treime din veacul al XlXlea. Această perioadă na însemnat numai încheierea unui secol şi începutul altuia nou, ci a fost, după caracterizarea făcută de Lenin, epoca „mişcărilor burghezodemocratice în general, burghezonaţionale în particular, epoca rapidei sfărâmări a instituţiilor feudaloabsolutiste perimate1)”. Această perioadă de timp a cunoscut prăbuşirea feudalismului în unele ţări ale Europei Apusene, triumful revoluţiei franceze, afirmarea şi întărirea noii orânduiri sociale burgheze care, nu mult după preluarea puterii, a părăsit masca „libertăţii, egalităţii şi fraternităţii”, trădând interesele poporului. O nouă formă de exploatare capitalistă venea să înlocuiască vechea formă de exploatare feudală.