Descriere
Am început să visez din nou la Portland. De când a reapărut Alex, reînviat, dar și schimbat, ca un monstru din una dintre poveștile de groază pe care ni le spuneam când eram copii, trecutul și-a croit drum printre amintirile mele. Iese la suprafață printre fisuri, când nu sunt atentă, și își îndreaptă spre mine degetele lacome. În legătură cu asta m-au tot avertizat: greutatea din piept, fragmentele de coșmaruri care te urmează chiar și când ești treaz. Te-am avertizat, îmi zice în minte mătușa Carol. Ți-am spus, îmi spune Rachel. Ar fi trebuit să rămâi. Asta e Hana, care se întinde peste timp, prin straturi groase și neclare de amintiri, și îmi întinde o mână ușoară, în timp ce mă scufund. • Cam două duzini dintre noi am venit spre nord, din New York: Raven, Tack, Julian, eu, plus Dani, Gordo, Pike și încă vreo cincisprezece, care se mulțumesc să tacă și să urmeze instrucțiunile. Plus Alex. Dar nu Alex al meu: un străin care nu zâmbește niciodată, nu râde și abia vorbește. Ceilalți, cei care foloseau drept adăpost depozitul din White Plains, s-au risipit spre sud sau spre vest. Până acum, fără îndoială, depozitul a fost golit și abandonat. Nu mai era sigur, nu după salvarea lui Julian. El e un simbol și încă unul important. Zombii îl vor vâna. Vor vrea să spânzure simbolul și să îl transforme într-un exemplu sângeros, astfel încât ceilalți să învețe o lecție. Trebuie să fim foarte atenți. Hunter, Bram, Lu și alți câțiva de la vechiul adăpost din Rochester ne așteaptă la sud de Poughkeepsie. O să ne ia aproape trei zile până acolo; suntem obligați să ocolim o jumătate de duzină de orașe legitime. Apoi, brusc, ajungem: pur și simplu, pădurea se termină la marginea unei întinderi imense de beton, plină de fisuri și încă marcată cu liniile albe decolorate ale locurilor de parcare. Mașini ruginite și rămase fără unele părți din ele – roți, bucăți de metal – sunt încă aici. Par mici și ușor ridicole, ca niște jucării vechi lăsate afară de un copil. 4 Fosta parcare se întinde în toate direcțiile, ca o apă gri, până la o imensă structură din oțel și sticlă: un vechi mall. Pe o pancartă pătată cu găinaț de pasăre scrie cu litere cursive: EMPIRE STATE PLAZA MALL. Reunirea e plină de bucurie. Eu, Tack și Raven o luăm la fugă. Bram și Hunter aleargă și ei și ne întâlnim în mijlocul parcării. Sar pe Hunter râzând, iar el își aruncă brațele în jurul meu și mă ridică în aer. Toți strigă și vorbesc deodată. Într-un final, Hunter mă pune jos, dar rămân cu un braț în jurul lui, de parcă s-ar putea să dispară. Mă întind și îmi pun celălalt braț în jurul lui Bram, care dă mâna cu Tack, și cumva sfârșim strânși laolaltă, sărind și strigând, ținându-ne unii de alții, sub soarele strălucitor.
