Descriere
— Sunt însărcinată, Alex.Tot ce ţine de acea noapte e atât de clar pentru mine! Încă mai e, după tot acest timp,după toţi anii care au trecut, după tot ce s-a întâmplat, criminalii îngrozitori, crimeleuneori rezolvate, alteori nu.Eram în dormitorul întunecat cu braţele înlănţuite uşor în jurul taliei soţiei mele,Maria, cu bărbia pe umărul ei. Aveam treizeci şi unu de ani pe atunci şi nu fusesemniciodată mai fericit în viaţa mea.Nimic nu se putea compara măcar cu ce împărtăşeam noi, eu, Maria, Damon şi Jannie.Era în toamna lui 1993, cu un milion de ani în urmă, după cum mi se pare acum.Mai era şi trecut de două dimineaţa, iar micuţa noastră Jannie tuşea ceva de groază.Biata fetiţă fusese trează cea mai mare parte din noapte, cea mai mare parte din ultimelenopţi, mare parte din tânăra ei viaţă. Maria o legăna uşor pe Jannie în braţe, murmurândcântecul Eşti atât de frumoasă, iar eu o cuprinsesem pe Maria în braţe, legănând-o larândul meu.Eu mă trezisem primul, dar nu putusem să o adorm din nou pe Jannie, orice şmecheriiaş fi încercat. Maria venise şi luase copilul cam după vreo oră. Amândoi trebuia sămergem la serviciu dimineaţa devreme. Eu lucram la un caz de crimă.— Eşti însărcinată? am zis eu cu gura pe umărul Mariei.— Prost moment, nu, Alex? Mai poţi să-ţi închipui tuse din asta pe viitor? Suzete? Altescutece murdare? Nopţi ca asta?— Nu-mi place mie prea mult partea asta. Să stau treaz până târziu, sau devreme, cums-o zice. Dar iubesc viaţa noastră, Maria! Şi sunt încântat că o să mai avem un copil.Fără să mă desprind de Maria, am pornit muzica de la caruselul muzical care atârnadeasupra pătuţului lui Janelle. Am dansat fără să ne mişcăm din loc pe melodia Cinevacare să mă vegheze.Apoi ea îmi întoarse un zâmbet frumos de-al ei, în parte timid, în parte jucăuş, cel decare mă îndrăgostisem poate chiar în prima seară când o văzusem. Ne întâlniserăm lacamera de gardă a spitalului St. Anthony, în timpul unei urgenţe. Maria îl adusese peunul dintr-o bandă, victimă a unei împuşcături, un client de-al ei. Era o asistentă socialăfoarte dedicată şi luase o atitudine protectoare – mai ales că eu eram un temut detectivde la Omucideri, poliţia metropolitană, iar ea nu prea avea încredere în poliţie. De altfel,nici eu.Am strâns-o mai tare în braţe pe Maria.— Sunt fericit. Ştii asta. Mă bucur că eşti însărcinată. Hai să sărbătorim. Aduc nişteşampanie.— Îţi place să fii tătic, hm?— Da, îmi place. Nu ştiu exact de ce. Pur şi simplu îmi place.— Îţi plac bebeluşii care urlă în toiul nopţii?— Va trece şi asta. Nu-i aşa, Janelle? Domnişorico, cu tine vorbesc.Maria îşi întoarse capul de la copilul care plângea şi mă sărută dulce pe buze. Gura eiera moale, întotdeauna ispititoare, întotdeauna sexy. Adoram săruturile ei – oricând,oriunde.În cele din urmă se desprinse din braţele mele.— Întoarce-te înapoi în pat, Alex. N-are niciun rost să stăm amândoi treji. Dormi şipentru mine.În acel moment, am observat şi altceva în dormitor şi am început să râd, nu m-amputut abţine.— Ce-i aşa de amuzant? zâmbi Maria.I-am arătat cu degetul şi a văzut şi ea. Trei mere – fiecare cu urma unei singuremuşcături de copil. Merele erau sprijinite de picioarele a trei jucării de pluş, dinozauriBarney de diferite culori. Piesa fantezistă a micului Damon ni se dezvălui. Băieţelulnostru petrecuse ceva timp în camera surioarei sale, Jannie.Când am ajuns în prag, Maria mi-a zâmbit din nou cu zâmbetul ei jucăuş. Şi mi-a făcutcu ochiul. Mi-a şoptit apoi – şi nu voi uita niciodată ce mi-a spus:— Te iubesc, Alex. Nimeni nu te va iubi vreodată cum te iubesc eu.2