Descriere
Ziua întâi.Tolănit în pat, Lucas privi ledul pagerului, care clipea cu frenezie. Îşiînchise cartea şi o puse, încântat, alături. Recitea povestea asta pentru a treiaoară, în patruzeci şi opt de ore, şi – de când e iadul iad – nu ţinea minte să fifăcut o altă lectură mai savuroasă.Mângâie coperta cu vârful degetului. Acest individ, pe nume Hilton, erape cale să devină autorul lui preferat. Luă din nou în mână volumul, nespus defericit că îl găsise – uitat de vreun client – în sertarul noptierei din aceastăcameră de hotel şi, cu un gest sigur, îl aruncă în valiza deschisă, de la celălaltcapăt al încăperii. Se uită la ceas, se întinse şi se dădu jos din pat. „Ridicăteşiumblă”, zise el, înveselit. În faţa şifonierului, îşi strânse din nou nodul cravatei,îşi potrivi, privinduseîn oglindă, vestonul costumului negru, îşi luă ochelariide soare de pe gheridonul de lângă televizor şi îi băgă în buzunarul de la piept.Pagerul agăţat, din mers, de cureaua pantalonilor vibra fără încetare. Lucasîmpinse cu piciorul uşa singurului dulap şi se duse la fereastra ce dădea încurtea interioară. Ridică perdeaua nemişcată, din voal cenuşiu, ca săşideaseama dacă nu se simţea vreo adiere care să pună pe fugă poluarea ce cotropeacartierul din josul Manhattanului, ajungând până la TriBeCa1. Ziua avea să fiecaniculară; Lucas adora soarele, şi cine putea să ştie mai bine decât el cât erade nociv? Nu aproba el proliferarea tuturor soiurilor de germeni şi de bacteriitocmai pe pământurile uscate de secetă? Nuitria el însuşi – chiar mai nemilosdecât aia cu coasa – pe cei slabi, îndepărtânduidin rândurile celor puternici?„Şi a fost lumină!” fredona, ridicând receptorul telefonului. Când Recepţia îirăspunse, ceru să i se pregătească nota de plată – călătoria la New York i sescurtase – apoi părăsi camera.La capătul culoarului, deconectă alarma uşii ce dădea spre scara deincendiu.Ajuns în curticică, recupera cartea din valiza de care se descotorosi,aruncândoîntruncontainer mare, pentru gunoi, şi o porni cu pas uşor prinSoHo.Pe străduţa îngustă, pavată cu bolovani dislocaţi din loc în loc, Lucasaruncă o privire pofticioasă spre balconaşul din fier forjat, care nu mai rezistatentaţiei de a se prăbuşi decât mulţumită unor buloane ruginite. Tânăralocatară de la etajul trei – un manechin cu sânii mult prea bine modelaţi, cupântec insolent şi cu buze cărnoase – se instalase în şezlong, fără să bănuiascănimic. (Chestie care pica numai bine.) În câteva minute (dacă nulînşelavederea, şi aceasta nulînşela niciodată), buloanele urmau să cedeze. Şi,atunci, preafrumoasa avea să se pomenească mai jos cu trei etaje şi cu corpulîn întregime dezarticulat. Sângele curs din ureche, printre rosturile pietrelordin pavaj, va sublinia groaza întipărită pe chipul fetei. Mutrişoara ei drăgălaşăva rămâne încremenită astfel până ce se va descompune întroladă de brad, încare familia o va închide pe demoazelă, după care îi va face vânt sub o dală demarmură şi câţiva litri de lacrimi inutile. Un lucru de nimic, care nu va avea caurmare decât patru rânduri prost redactate, dintrunziar de cartier, şi unproces intentat celui ce administra imobilul. Un responsabil tehnic de laprimărie îşi va pierde slujba (întotdeauna e nevoie de un vinovat), unul dintresuperiorii lui va muşamaliza afacerea, cu concluzia că accidentul sarfitransformat întroadevărată dramă dacă sub balconaş sarfi aflat şi niştetrecători. De unde rezulta că există un Dumnezeu pe acest pământ şi tocmaiasta era, în cele din urmă, adevărata problemă a lui Lucas.Ziua ar fi putut începe de minune dacă narfi sunat un telefon îninteriorul acestui cochet apartament şi dacă tâmpita care îl ocupa nu şiarfilăsat celularul în baie. Gâsca aia proastă se ridică şi se duse după el: categoric,găseşti mai multă memorie întrunMac decât în creierul unui manechin, îşispuse Lucas dezamăgit.Îşi încleştă maxilarele, iar dinţii îi scrâşniră ca angrenajul camionului degunoi care venea spre el, zguduind strada pe unde trecea. Cu un clănţănitbrusc şi sonor, împletitura metalică a balconului se smulse de pe faţada clădiriişi se prăbuşi. La etajul inferior, o fereastră se făcu ţăndări, pulverizată de obucată de balustradă. Un gigantic joc de maroco, alcătuit din grinzi de fierruginite – locuinţe antediluviene pentru coloniile de bacili ai tetanosului – seprăvăli pe trotuar. Privirea lui Lucas se lumină din nou: un lonjeron din metalascuţit se năpustea spre sol cu o viteză vertiginoasă. Dacă socotelile lui sedovedeau a fi corecte – şi ele erau întotdeauna corecte – încă nu era totulpierdut. Începu să traverseze nonşalant drumul, silindulpe şoferul benei săîncetinească. Grinda pătrunse în cabina camionului cu gunoaie şi se înfipse întoracele şoferului. Camionul făcu o năprasnică mişcare laterală. Cei doigunoieri, căţăraţi pe platforma din spate, navurătimp să zică nici „miau”: unulfu înhăţat de fălcile căscate ale benei, care îl zdrobiră, imperturbabile, iarcelălalt fu azvârlit înaintea camionului şi alunecă, inert, pe asfalt. Roata dinfaţă îi trecu peste picior.În goana lui, camionul Dodge lovi un felinar, pe care îl aruncă în aer.Cablurile electrice, rămase fără izolaţie, avură strălucita idee deao zbughipână la rigola plină ochi de zoaie. O jerbă de scântei vesti formidabilulscurtcircuit care afectă toată strada. În cartier, stopurile din intersecţii îşipierdură culorile, devenind la fel de negre ca hainele lui Lucas. În depărtare seşi auzeau buşiturile maşinilor lăsate să se descurce cum le tăia capul. Laîncrucişarea străzilor Crosby şi Spring, tamponarea camionului de gunoi cu untaxi galben nu mai putu fi evitată. Izbit dintroparte, taxiul Yellow Cab seînfipse în vitrina prăvăliei ce aparţinea Muzeului de Artă Modernă, „încă ocompresiune pentru vitrina lor”, murmură Lucas. Osia din faţă a camionului degunoi escaladă o maşină ce staţiona; farurile lui, deacumoarbe, fixau cerul.Vehiculul greoi se clătină, întrunzgomot de fierătănii izbite unele de altele, şise culcă pe o parte. Tonele de gunoaie pe care le conţinea îi ieşiră dinmăruntaie şi drumul fu acoperit cu un covor de mizerii. După vacarmul în carese consumase drama, urmă o linişte mormântală. Soarele îşi continua liniştitcursa către zenit. Căldura împrăştiată de razele lui avea să umple la iuţealăcartierul cu o duhoare pestilenţială.