Descriere
Prin vinete-amurguri, prin veştede ramuri, se-apropie toamna cu paşiarămii... Din vămile văzduhului toamna pornise tiptil printre frunzemoarte, printre vrejuri şi printre crengi trosnitoare, vulpe tăcutămăturînd pămîntul cu coada, păşind cu sunet înfundat de labeprudente, scrutînd orizontul cu ochi micşoraţi şi reflexivi, prospectîndatent împrejurimile ca un strateg încercat.Cu o săptămînă mai-nainte, pe Transfăgărăşan, din verdele-mbătrînitşi din rugină, din curcubeul de culori şi de transparenţe, vulpea —materializare a anotimpului — nu li se-arătase. Le ieşise-n cale-uncerb, indiferent în măreţia lui împodobită cu ample coarne rămuroasepe măsura vastelor ogive ale codrului, şi-un urs — adolescent,judecînd după blană, după colţi, după cheful de joacă — născut şicrescut se vede într-o rezervaţie, fiindcă se-arăta prietenos cu oameniişi le căuta societatea. Redat libertăţii, animalul primea daniicomestibile şi-n semn de gratitudine, în timp ce donatorii imortalizaufotografic momentul de-nfrăţire-ntre specii, el le trăgea cîte-o labăamicală.„Ce vînăt amurg". Hm! sună-a poezie... Numai Tudor citează cînd nute-aştepţi, de parc-ar spune de la el.]în momentul acela, punga de nailon din mîna dreaptă a Sînzienei sesparse-n fund şi pe trotuar fugiră, care-n-cotro, cele cinci vinetelunguieţe, „ultimele de anul ăsta”, şi cele două kilograme de meredomneşti, cumpărate mai adineauri din piaţă, de la ţărani.„Of! De-o mie de ori am zis să-mi iau nişte plase ca lumea, nuflendurile-astea în care pui două paie, şi s-au dus dracu'! Bine că nu sarupt a cu unt-de-lemn! Nu mă-nvăţ odată minte!”în timp ce Sînziana se moraliza — adunîndu-şi de pe jos proviziile şincercîndsă le-nghesuie-n punga validă în care avea două „jumătăţi”de untdelemn, şi-n geanta maro, „de moaşă comunală” — o femeie devîrstă mijlocie, căruntă, îmbrăcată-ntr-un impermeabil verde, îi întinseo pungă de nailon şi se-apucă să-i ajute. Totul fusese recuperat.— Vă mulţumesc, doamnă, şi nu vă supăraţi, dar să vă dau leul pepungă, zise, trăgîndu-şi sufletul, Sînziana.Femeia făcu semn cu mîna că nu era nevoie.— Nu mă mai cunoaşteţi, doamna doctor! Ce să mă mai cunoaşteţi...şi femeia făcu un gest demonstrativ către părul cărunt, către faţaridată, către corpul ei — piele şi os.— Filipescu... Filipescu Angela, salonul 10...- 1970, spuse rar Sînziana.— Da, doamna doctor! Mă mir că nu m-aţi uitat.— Cum să vă uit!„Filipescu Angela, 36 de ani, muncitoare textilistă. Tentativă desinucidere. Otrăvire cu Sodil. Hematoame pe tot corpul provenite dinbătaie”. O noapte-n-treagă luptase s-o scoale din morţi. Apoi plastia deesofag, trei luni în salonul 10, pat 7.— Ce vă mai fac copiii, bărbatul?— Mulţumesc, doamna doctor, băiatu-îl mare-a terminat armata, eparchetar pe şantier, ăl mic e la liceul tehnic. Nenorocitu’ ăla, ne-aajutat Dumnezeu de-a murit, a făcut ciroză, am pătimit ce-am pătimit,da' măcar am scăpat. Acum, trăiesc şi eu pentru copii, să-şi facă şi eiun rost, şi pe urmă... Că vorba de mi-o spuneaţi dumneavoastră: i-amfăcut — trebui' să-i facem şi oameni. Că bărbaţii, dă-i dracu', Doamneiartă-mă!
