Descriere
Elicopterul Crucii Roşii ateriză la ora stabilită.Cocoţat pe un platou înalt, înconjurat de păduri, satul avea camo sută de locuinţe rudimentare, construite în mare parte din buştenişi crengi. Locul părea pierdut, ieşit în afara timpului, departe dezonele turistice Angkor şi Phnom Penh. Aerul era saturat de umezeală,iar noroiul se întindea peste tot.Pilotul nu se mai obosi să oprească motorul. Misiunea sa erasa aducă în oraş o echipă medicală venită aici în scopuri umanitare.Pe o vreme normală lucrul n-ar fi fost deloc complicat. Dinnefericire însă era septembrie şi ploile torenţiale care cădeau fărăîncetare făceau dificilă manevrarea aparatului. Cât priveşte carburantul,nu mai rămăsese foarte mult, dar era totuşi de ajunspentru a-i duce pe toţi pasagerii cu bine la destinaţie.Asta însă cu condiţia să nu apară întârzieri...Doi chirurgi, un anestezist şi două infirmiere, ieşiră în fugă din 'dispensarul ambulant în care lucraseră în ultima zi. în ultimele •săptămâni străbătuseră satele din împrejurimi, tratând cum puteauravagiile făcute de paludism, SIDA sau tuberculoză, îngrijindu-ipe cei cu membre amputate şi punându-le proteze în acest colţ delume care continua să fie împânzit de mine antipersonal.La semnalul pilotului, patru dintre cei cinci membri ai echipeidispărură înăuntrul elicopterului. Ultimul, un bărbat în jur deşaizeci de ani, rămase puţin în urmă, cu privirea pierdută înspregrupul de cambodgieni care înconjurau aparatul. Parcă nu se puteahotărî să plece.- Doctore, trebuie să mergem! strigă pilotul. Dacă nu decolămacum nu mai prindeţi avionul.Medicul clatină din cap. Se pregătea să urce în elicopter, cândprivirea sa se întâlni cu a unui copil întins către ei de braţele unuibătrân. Ce vârstă să fi avut? Doi ani? Nu mai mult de trei, oricum.Faţa îi era desfigurată îngrozitor de o fisură verticală, care-i crăpasebuza de sus. O malformaţie congenitală care-1 va condamna să sehrănească toată viaţa cu supe şi griş şi îl va face incapabil să articulezevreun cuvânt.
