Descriere
Suge-o, Andrei! de Andrei Ciobanu citește cărți care te fac să zîmbești online .pdfFragment Gândește-te că femeia asta a venit tocmai din Constanța până în nordul Moldovei, ca să mă vadă pe mine, m-a surprins în timp ce mă pupam cu fata de care am fost îndrăgostit atâta vreme și, chiar și așa, în ceasul al doișpelea, tot ea era cea care făcea glume. Nu știam ce avea să se întâmple între noi, nu știam dacă într-adevăr nu era supărată pe mine, dar, mai ales, nu știam dac-o s-o mai văd vreodată. Și gândul ăsta mă terifia. Știi că există unele momente când ai ceva pe suflet și nu vrei să știe omul de lângă tine, dar parcă, într-un fel, ți-ai dori să afle, ca să nu te mai simți vinovat? Și explodează buba, adevărul iese la iveală și după aia urmează un moment de acalmie, în care te bucuri cumva că nu mai stai cu presiunea aia pe cap și ești dispus să înfrunți orice ar urma. Până la urmă, dacă ceva trebuie să se întâmple, se va întâmpla indiferent de ce faci sau nu faci tu. Iar dacă nu, nu. Există un vechi proverb care-mi place mie foarte mult și zice așa: „Dumnezeu râde cel mai tare atunci când îl vede pe om că își face planuri“. Exact asta se întâmpla și în capul meu atunci. Eu i-am spus care a fost faza cu Ramona, ea m-a ascultat și sper că a și înțeles. Acum, tot ce puteam să fac era să las timpul să treacă și să văd ce se va întâmpla. Eram puternic. Bine, de fapt, mai aveam un pic și izbucneam în plâns ca o fetiță de șase ani care a intrat peste părinții ei în timp ce făceau sex, dar în fața Anemonei trebuia să par puternic. Ca să intri mai bine în filmul meu, dă play la piesa asta: Chayanne – Y tu te vas. Am ajuns în autogara din Suceava împreună cu Anemona și era la fel de urâtă ca și data trecută. Autogara, nu Anemona. Singurele chestii care păreau schimbate erau babele și boschetarii, în rest nimic. Am identificat minunata mașină care avea să-mi ducă fericirea departe. Când s-a urcat în autocar, s-a întors către mine de pe scări, m-a privit și cu lacrimi în ochi mi-a spus: ― Povestea încă nu are happy-end. Te pup, Andrei. Ai grijă de sufletul tău frumos. N-am avut puterea să-i spun nimic. Gata, nu mai eram puternic. Mă uitam la ea și nu mai știam cine sunt eu, cine e ea sau cine am fost noi. E ciudat cum se întâmplă niște lucruri atât de frumoase între două persoane și, pe măsură ce se cunosc mai bine și trece mai mult timp, lucrurile alea se încețoșează și se înnegresc. Șoferul a pornit autocarul și mai erau doar câteva băbuțe care se îngrămădeau să urce fără să-și încurce sacoșele de rafie între ele. Anemona se așezase pe locul ei și privea în gol. Eu mă uitam la ea și îmi treceau prin minte toate lucrurile pe care le-am făcut împreună. Eram trist, eram furios și mi se părea că o bucată din mine mă părăsea. Nu era corect. Autocarul a început să dea cu spatele, pregătindu-se de plecare. Eram furios. Adică după ce mi-ai arătat pentru prima oară în viața mea de nenorocit ce înseamnă să fii iubit, după ce m-ai obișnuit cu zâmbetul pe față și mi-ai dat tot ceea ce aveam nevoie, acum vrei să pleci? Cum să faci asta? După ce m-ai plimbat de mână prin Rai ignorând și mărul, și șarpele, după ce m-ai făcut să cred în sufletepereche și după ce mi-ai curs prin vene, tu mă lași aici ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat? E ca și cum l-ai plimba pe un copil prin Disneyland douăzeci de minute și apoi l-ai pune să se dea în leagăn toată viața. Merci frumos, dar nu mai vreau leagăne....