Descriere
Suflete damnate de Yrsa Sigurdardóttir descarcă cărți polițiste online gratis .pdf Ce putea să fie mai frumos decât citeşti o carte unde sunt prezente fantomele? Asta mi-am spus jumătate din carte – până când am văzut că autoarea putea să le acorde o importanţă mai mare fantomelor, apoi crimelor din prezent. Din punctul meu de vedere, se simte nevoia apariţiilor mai frecvente ale sufletelor damnate. În a doua jumătate a cărţii, interesul pe care-l manifestam faţă de carte se apropia de „zero”. S-a bazat mai mult pe alergătura inutilă (oarecum) a lui Matthew şi Thora. Autoarea a tras de poveste şi a lungit-o mai mult decât necesar sau decât puteam eu suporta. Un avantaj pe care-l atribui cărţii este că cel care comitea crimele a fost foarte bine ascuns. Am bănuit aproape toate personajele – fiecare avea un motiv să comită o crimă. Adaug şi faptul că este de apreciat că a legat trecutul de prezent, faptele petrecute cu mulţi ani în urmă le leagă de crimele săvârşite în prezent. La dezavantaje aş mai nota numărul mare de personaje, imposibilitatea să le memorezi numele. Modul în care a descris peisajele m-a determinat să mi le imaginez şi să-mi doresc să mă aflu în locurile unde se aflau sufletele damnate, dar… am nevoie de mai mult decât atât, de sare şi piper, de acţiune care să menţină conexiunea. Cartea debutează cu scena în care o fetiţă de patru ani,pe nume Kristin este ucisă de către un bărbat care-i spunea că trebuie să meargă după mama ei. Autoarea mută acţiunea în iunie 2006 când Thora Gudmundsdottir, de profesie avocat, o femeie divorţată şi mamă a doi copii (Gylfi şi Soley), este contactată de către Jonas Juliusson. Acesta îşi dorea să transforme conacul de la ferma Kirkjustett într-un hotel, numai că cei doi foşti propritari – Borkur şi Elin Thordardottir – nu i-au spus de existenţa fantomei unei fetiţe. La scurt timp după ce Thora ajunge la conac, ea începe să-şi pună în funcţiune abilităţile de detectiv. Bergus Ketilsson este cel care descoperă mai întâi cadavrul amantei sale, arhitecta Birna, iar mai apoi cadavrul unui bărbat. Jonas este pe lista principalilor suspecţi pentru că şi el a avut o relaţie amoroasă cu Birna, lucra pentru el şi se zvonea că deşi ea îl refuza, el continua să se ţină după fustele ei. Thora trebuie să deruleze propria anchetă, să descopere criminalul, să afle cine este fetiţa care îi bântuie, să găsească o cale pentru a o salva pe fetiţă şi să nu mai fie prinsă în această lume, să-şi salveze prietenul de la închisoare, să salveze comunitatea de acest criminal, dar să-şi rezolve şi problemele personale. Fragment Fetiţa simţea cum frigul îi cuprinde picioarele şi spatele. Se străduia să stea în capul oaselor pe scaunul din dreapta şoferului, ca să vadă cât mai tine. Se uita la peisajul albit de zăpadă, dar nu zărea niciun animal de fermă. „E prea frig ca să stea afară”, s-a gândit ea, dorindu-şi să coboare din maşină şi să se întoarcă în casă. Dar nu îndrăznea să scoată niciun cuvânt. O lacrimă i s-a prelins pe obraz, în timp ce bărbatul din stânga ei se străduia să pornească motorul. Strângând din buze, fetiţa a întors capul, pentru că nu voia ca el s-o vadă – ştia că s-ar fi enervat foarte tare. S-a uitat la casa lângă care era parcată maşina şi a căutat-o din priviri pe cealaltă fetiţă, dar singura făptură care se vedea în jur era Rover, câinelefamiliei, care moţăia pe treptele uşii de la intrare. Rover a ridicat capul şi s-a uitat la ea preţ de o clipă. Fetiţa i-a zâmbit uşor, dar câinele s-a întins la loc şi a închis ochii. După ce a bolborosit de câteva ori, motorul a pornit, iar bărbatul s-a îndreptat de spate. ― Era şi timpul, a zis el cu o voce aspră şi răguşită.