Descriere
Prietenie trădată de Christopher Bollen .PDF Când sosește pe insula grecească Patmos, falit și umilit, Ian Bledsoe fuge de căderea emoțională și financiară provocată de moartea tatălui său. Prietenul lui din copilărie, Charlie – bogat, exuberant și bucurându‐se de succesul noii sale afaceri de pe insulă – ar putea fi ultima sa speranță. La început, Patmos pare a fi un vis – zile lungi de stat la soare pe iahtul lui Charlie și reapariția unei prietene din trecutul lui Ian –, iar Charlie îi oferă cu ușurință lui Ian colacul de salvare de care are atâta nevoie. Dar, ca și Charlie însuși, această insulă frumoasă are un secret întunecat și nu trece mult timp până când visul începe să se sfărâme. Când Charlie dispare brusc, Ian se trezește prins în capcana unui șir de înșelăciuni. Iar pe măsură ce încearcă să‐și revină din agitația lăsată în urmă de prietenul său, i se amintește de un joc imaginar numit „Distrugătorii“ pe care îl jucau în copilărie – un joc pe care, își dă seama acum, este posibil să nu fi încetat niciodată să‐l joace. O odisee fascinantă și o dramă captivantă, impresionantă, Prietenie trădată este o poveste vie și plină de suspans despre identitate, putere și soartă, tați și fii, reinventare de sine și autoamăgire, spusă de un scriitor aflat la apogeul forței sale creative. „O combinație egală de Graham Greene, Patricia Highsmith și F. Scott Fitzgerald, Prietenie trădată este o carte în același timp lirică și plină de suspans, scrisă îngrijit și atrăgătoare.“ GARTH GREENWELL „Prietenie trădată este un roman superb, cu o narațiune bine țesută și rapidă, impregnată de o scriitură elegantă. O carte de citit într-o noapte.“ ALAN FURSTProlog Începea să-i placă: straniul, delirantul sentiment că nu se întâmpla nimic rău. În ultima zi, Elise vârî cheia în gâtlejul motocicletei, își prinse cureaua căștii sub bărbie și acceleră în direcția orașului-port Skala ca un glonț scăpat din țeavă. În ultimele zece zile învățase să se încline în curbele șoselei cu o ușoară mișcare din șolduri. Când motocicleta intra în viteză, ea își încleșta dinții de parcă ar fi ținut un cuțit între ei. Momente de leneveală fără margini. Zile frumoase, tihnite, leneșe. Nu voia să se gândească la sfârșit. Se trezise de la șase să privească soarele înălțându-se din Marea Egee. Insula grecească Patmos era un șuier de culoare: țărâna de un blond spălăcit, tufărișul verde, sârmos, strălucirea umedă, metalică a apei și pereții stâncoși pe care se unduiau nuanțe florale de roz. În timp ce urca un deal, Elise vedea mănăstirea înălțându-se dintre faleze ca o navă ancorată pe un vârf de munte. Trupuri omenești erau răspândite de-a lungul plajelor, argintii și fără vlagă în căldura năclăioasă. Voia să fie și ea ca ei, încă o săptămână sau poate pentru totdeauna, să lâncezească între stări de mahmureală și foame. Plajele de aici erau perfecte și marea, ca sticla. Noaptea, pe insulă, luminile roșii se târau pe apă când îngrijitorii se întorceau la bărcile lor. Elise urmărise luminile acelea, beată, neiubită, ronțăindu-și vârfurile înspicate ale părului, cu picioarele trecute peste marginea balconului de la hotel. Acum motorul era imnul ei și vântul îi șuiera pe contururile umerilor. Treceau pe lângă ea alți motocicliști, italieni tineri cu bustul gol, cu pielea de culoarea mierii întărite – italienii i se păreau întotdeauna de nouăsprezece ani, până când arătau de patruzeci. Aveau în jurul gâtului prosopul de plajă, în talie erau încinși cu brațele iubitelor care stăteau cu amândouă picioarele pe aceeași parte în spatele lor, iar părul negru le șiroia în peisajul albastru. Poate că în această ultimă călătorie n-ar fi trebuit să-și pună casca, acea măsură de prevedere roșie, în forma lunii, care părea să anunțe: „Consider viteza un pericol, risc un traumatism cranian, sunt o americancă în vacanță”. Vacanța ei era pe sfârșite. Feribotul care urma s-o ducă la Atena traversa deja marea. Cursa nocturnă care avea s-o repeadă la New York probabil că acum făcea plinul în Abu Dhabi sau Topeka. În acea ultimă zi lumea se năpustea asupra ei, aglomerată, glacială datorită climatizării, plină de urgențe newyorkeze, cu același soare mai urât și agitându-se ca mingea de baschet a vecinului pe holurile clădirii din Brooklyn în care locuia. Vreme de aproape două săptămâni, calmul dogoritor din Patmos funcționase ca un aparat de bruiaj, blocând orice veste despre atacurile armate, moartea vedetelor și falsele sentimente de revoltă de pe Twitter care, asemenea unor defibrilatoare personale, îi readuceau la viață pentru o vreme pe utilizatorii cu fețe împietrite. La fel de puțin i-ar fi păsat și dacă ar fi izbucnit un război în Canada, în schimb, Elise devenise specialistă în tăcuta artă a trupului omenesc. Acum gonea pe lângă trei specimene drăguțe, îmbrăcate sumar, care mergeau cu pas sprințar spre plajă. Europenii păreau atât de indiferenți la corpul lor, atât de resemnați și de împăcați cu el! Pentru ea, diferența devenise din ce în ce mai evidentă: europenii aveau un stil de viață, pe când americanii aveau viața. Se uită la ceas. Vacanța nu i se terminase în totalitate. Mai avea timp de o baie rapidă, fără sutien, să împroaște cu gesturi sigure apa în pantalonii ei scurți. Dar o aștepta Raina la cafeneaua de lângă port. Raina se dusese înainte cu taxiul, luând toate bagajele lor, pentru ca Elise să poată preda motocicleta la firma de închirieri. „S-o fut pe Raina”, se gândi ea în timp ce luneca spre casele albe ca niște igluuri din Skala. Dar cineva o futuse deja pe Raina, în zilele a patra, a cincea și a șaptea din vacanța lor. Spre deosebire de Elise, Raina nu înțelegea legea de bază a cuplării în vacanță: fără obligații, fără regrete, cu partide de sex așa de inechivoce, încât de cele mai multe ori nici măcar nu erau complicate de cunoașterea unei limbi comune. Era de parcă te-ar fi percheziționat la vamă când nu aveai nimic de declarat. Raina își petrecuse ultimele zile din călătorie oftând zgomotos și verificându-și telefonul, punând lipsa mesajelor pe seama semnalului prost. „O să stau la piscină azi, unde am semnal”, îi explica. Sau: „Urc ceva mai sus pe drum, să-mi verific mesajele”. Lui Elise îi venise s-o ia la palme, s-o plesnească și s-o convingă să ia bikiniul și echipamentul de snorkeling și să meargă pe recifurile presărate ici-colo lângă plaja Petra. Brânza halloumi prăjită, cu vin alb, la ora trei, urmată de un pui de somn în care se întrepătrundeau răsuflările calde. În cea mai mare parte a vacanței, Elise se dusese singură la plaja cea mai apropiată, unde citea și răscitea secțiunea despre Patmos din ghidul ei: „Stâncoasa și arida insulă a Sfântului Ioan Teologul care, exilat de un împărat roman, a scris aici Cartea Apocalipsei în anul 95 d.Hr”. Elise nu văzuse cu ochii ei dovezi ale celor patru călăreți ai Apocalipsei, dar îi plăcea să se răsfețe la soare la capătul lumii. I se părea că Apocalipsa se potrivea cu dispoziția ei din ultima vreme. Doar că nu se așteptase să se simtă atât de singură odată ce ajunsese la ea.