Descriere
Dupa zece ani de lupte îndarjite, grecii au reușit să cucerească cetatea Troia. Atatia viteji pieriseră în acest timp și atîta durere și încrancenare sadisera zeii în sufletele aheilor, încat atunci cand s-au vazut învingători, capeteniile lor au hotarat ca Troia trebuie arsă din temelii. FragmentO, muză, cântă-mi mie pe bărbatulViteaz şi iscusit, care-ntr-o vreme,Când el cu măestria lui făcusePustiu din ziduri sfinte de la Troia,Nemernici amar de ani pe lumeŞi cunoscu pe drumul lui tot felulDe oameni, de oraşe şi de datini,Şi pătimi aşa de mult pe mareSilindu-se să scape de primejdiiŞi înapoi să-şi ducă pe tovarăşi.Dar tot la urmă nu putu pe-aceiaSă-i mântuie, oricât se străduise;Pieriră din păcatul lor cu toţii,C-au lăcomit a ospăta, netoţii,Din boii sacri ai Soarelui, şi-acestaDeşert făcu întorsul lor acasă.Din toate aceste spune-ne şi nouăCeva, o, muză, fiică de-a lui Joe.Vitejii toţi ceilalţi care scăparăPe mare şi-n război de cruda moarteAcum erau acasă. Doar Ulise,Deşi cu dor de ţară şi soţie,Oprit era-ntr-o peşteră-adâncatăDe a zânelor fruntaşă, închinată,Calipso care-a vrut bărbat să-i fie.Dar când rotirea vremilor aduseŞi ziua-n care zeii sorocirăÎntorsul lui la insula Itaca,El nici atunci nu fu scutit de lupteŞi chiar între ai lui. De-aceea zeiiSe îndurară toţi, afară numaiDe-al mării domn Neptun, care pe dânsulGrozav fu îndârjit pân’ la sositulÎn ţara lui. Ci-n vremea asta zeulEra plecat departe, la poporulEtiopean ce stă la capul lumiiŞi e-mpărţit în două, într-o parteLocuitori spre răsărit şi de altaSpre-apus de soare. Acolo zeulSe duse să ia parte la un praznicDe-o sută de berbeci şi boi. Şi-n vremeCe-acolo petrecea în ospeţieCeilalţi nemuritori la Joe-n salăLui Agamemnon şi-i ucise soţulLa-ntoarcerea din Troia, şi el totuşiŞtia năprasna ce urma să fie,Căci noi îi trimisesem pe-al lui ArgusUcigător pândeţ, pe zeul Hermes,Şi-l prevestise el să nu-l omoareŞi nici să-i ia soţia, căci OrestePe-Atrid va răzbuna, când va fi mareŞi jindui-va ţara lui pierdută.Dar sfatul bun el nu vru să-i asculteŞi toate acum şi le plăti grămadă.”Grăi Minerva cea cu ochi albaştri:„Părinte al nostru, tu, Saturniene,Mai mare peste domnitorii lumiiEgist încalte-avu o moarte dreaptă;Aşa să piară păcătoşi ca dânsul!Dar pieptul mi se sfâşie de jaleGândindu-mă la bietul, înţeleptulUlise, care-acum de multă vremeTot suferă nenorociri departeDe dragii lui, pe la mijlocul mării,Într-un ostrov silhui, bătut de valuri,Pe unde şade zâna cea născutăDin Atlas cel avan, care cunoaşteAdâncurile mărilor şi singurPropteşte stâlpii nalţi ce poartă cerulDe la pământ. Copila-acestui AtlasCu sila-l ţine-acasă de tot plânge..Odiseea de Homer citește online gratis .pdf