Descriere
Chrissie a fost întotdeauna convinsă că Richie o iubește – și că a făcut asta în toți cei douăzeci și trei de ani petrecuți împreună – căci și-au construit împreună o familie fericită, au o casă frumoasă și trei fete încântătoare. însă Richie nu a făcut niciodată pasul firesc – să divorțeze de prima soție, Margaret, cu care are un băiat, Scott. Deși aparent prima familie aparține trecutului, Chrissie își dă seama că nu mai poate ignora existența acesteia când, brusc și șocant, Richie moare, lăsând prin testament fiului său pianul valoros care i-a consacrat cariera de muzician. Vechi resentimente, frustrări și gelozii trebuie acum să-și găsească o cale de rezolvare, iar confruntarea dintre trecut și prezent are pentru toți un rezultat pe care nimeni nu putea să-l prevadă. „Trollope poate fi subtilă ca Austin, intuitivă ca Bröte – într-un cuvânt, strălucitoare.” Fragment Acum că privea în urmă, era uimită că niciuna dintre ele nu izbucnise în plâns la spital. Până și Dilly, pe care-o podideau lacrimile dacă-și pierdea o geană, nu scosese o vorbă. Chrissie presupuse că era în stare de șoc, că trauma îi zăgăzuise orice reacție firească. Și trauma pusese stăpânire pe ea înainte ca medicul să deschidă gura. Înțeleseseră toate, de cum îi văzuseră expresia întipărită pe chip. Știuseră că avea să spună „îmi pare rău, dar...” – și într-adevăr, așa se întâmplase. Doctorul își rostise discursul până la capăt, sub privirile șocate ale lui Chrissie și ale celor trei fete. Îl ascultaseră amuțite. Chrissie nu-și mai amintea cum ajunseseră acasă. Nici nu-i trecuse prin gând să dea cheile de la mașină altcuiva, deși Tamsin și Dilly știau să conducă. Pur și simplu se suise la volan, cu Tamsin în dreapta ei – și pentru întâia oară nimeni nu-i contestase locul – iar cele două fete mai mici urcaseră în spate și-și puseseră centurile de siguranță, fără să le spună nimeni. Lucru de neconceput, în condiții firești. Chrissie pornise mașina, se îndreptase de spate, parcă pentru a demonstra poziția corectă a trupului, și parcurse drumul spre casă, traversând Highgate Hill, spre casa în care locuiau de șaptesprezece ani, de când se născuse Amy. Cum era de așteptat, nu găsiră loc de parcare în fața casei. Rareori se întâmpla să găsească locuri libere pe înserate, când se întorceau oamenii de la lucru.
