Descriere
Maestrul de John Grisham citește online gratis romane detective .PDF Maestrul de John Grisham citește online gratis romane. Biroul avocaţilor din oficiu este orice, numai visul oricărui absolvent de Drept nu. Clay Carter stă cam de multişor acolo şi, ca toţi tinerii săi colegi, visează să-şi înceapă cu adevărat cariera într-o firmă. Atunci când acceptă să ia apărarea unui tânăr acuzat de crimă, viaţa lui ia o întorsătură neaşteptată, devenind peste noapte maestrul negocierilor. Fragment.. În ceasurile de pe urmă ale unei preşedinţii sortite a fi cea mai neînsemnată în ochii istoricilor, poate de la cea a lui William Henry Harrison (treizeci şi una de zile de la învestire la deces), Arthur Morgan împărţea Biroul Oval cu cel din urmă prieten pe care îl mai avea, cumpănind ultimele decizii pe care urma să le ia. Avea impresia că o dăduse în bară cu toate hotărârile pe care le luase în ultimii patru ani şi nu era foarte sigur că ar fi putut îndrepta cumva lucrurile în ceasul al doisprezecelea. Nici prietenul său nu era tocmai convins de asta, dar, ca de obicei, nu vorbea mult şi oricum spunea doar ce voia preşedintele să audă. Deciziile care urmau a fi luate priveau graţierile – apeluri disperate primite din partea unor hoţi, escroci şi mincinoşi, unii dintre aceştia aflaţi încă în închisoare, alţii care nici măcar nu fuseseră întemniţaţi, dar doreau să le fie reabilitat numele şi să se bucure din nou de drepturile care le erau atât de dragi. Toţi pretindeau că sunt fie prieteni, fie prieteni ai unor prieteni sau susţinători înfocaţi ai preşedintelui, însă numai câţiva dintre ei avuseseră ocazia până atunci să îşi exprime sprijinul faţă de acesta. Ce trist era că după patru ani zbuciumaţi, în care fusese liderul lumii libere, nu va rămâne în urmă decât un teanc nenorocit de cereri ale unei adunături de escroci. Cărora dintre aceşti hoţi trebuia să le permită să fure din nou? Asta era marea întrebare la care trebuia să răspundă preşedintele, acum când orele se târau una după alta.