Descriere
Jurnalul Annei Frank descarcă online gratis cărți interzise .pdf Anne Frank a ţinut un jurnal între 12 iunie 1942 și 1 august 1944. A scris doar pentru sine până în primăvara lui 1944, când, la postul de radio Oranje, care transmitea din Londra, l- a auzit pe Bolkenstein, ministru al educaţiei în guvernul neerlandez în exil, spunând că după război vor trebui adunate și publicate toate dovezile suferinţelor poporului neerlandez din timpul ocupaţiei germane. Cu titlu de exemplu, cita, printre altele, jurnalele. Impresionată de acest discurs, Anne Frank a decis să publice o carte după terminarea războiului. Jurnalul urma să- i servească drept bază. Ea a început să- și copieze și să- și rescrie jurnalul, l- a corectat, a eliminat pasaje pe care nu le considera interesante și a adăugat altele, din memorie. Concomitent, a continuat să- și ţină jurnalul iniţial, care în ediţia critică apărută în 1986 este numit „versiunea a“, pentru a- l deosebi de „versiunea b“, adică de varianta prelucrată a jurnalului. Ultima însemnare datează din 1 august 1944. Pe 4 august, cei opt clandestini au fost ridicaţi de Grüne Polizei. Chiar în ziua arestării, Miep Gies și Bep Voskuijl au pus la adăpost însemnările Annei Frank. Miep Gies le- a păstrat în biroul ei și, fără să le fi citit, i le- a dat lui Otto H. Frank, tatăl Annei, în momentul în care, în cele din urmă, a devenit cert faptul că Anne nu mai trăia. După o îndelungă deliberare interioară, Otto Frank s- a hotărât să împlinească dorinţa fiicei sale, publicându- i însemnările într- o carte. În acest scop, a compus din cele două versiuni ale Annei, cea originală (versiunea a) și cea prelucrată chiar de ea (versiunea b), o a treia versiune, prescurtată. Jurnalul urma să apară într- o serie având lungimea textului volumelor stabilită de editor. La apariţia cărţii în Ţările de Jos, în 1947, încă nu era un lucru obișnuit să abordezi fără constrângeri teme legate de sexualitate, cu atât mai puţin în cărţile pentru tine ret. Un alt motiv important care a făcut ca pasaje în tregi sau anumite formulări să nu fie preluate a fost acela că Otto Frank a dorit să nu discrediteze memoria soţiei sale și a celorlalţi tovarăși de suferinţă din Anexă.Anne Frank și- a scris jurnalul între treisprezece și cincisprezece ani și în însemnările ei și- a exprimat la fel de impede atât antipatiile și iritarea, cât și simpatiile.