Descriere
''Cînd va veni Fiul omului în slava Sa, cu toți sfinții îngeri, va sedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărți pe unii de alții cum desparte păstorul oile de capre; i va pune oaia la dreapta, iar caprele la stînga Lui.'' Harald Eckert Această carte li se adresează creștinilor care se roagă, mijlocitorilor, liderilor care mijlocesc, rețelelor și mișcărilor de rugăciune! Această carte e scrisă în strânsă legătură cu o chemare – o chemare la rugăciune! Mijlocitorii sunt chemați să se roage pentru națiunile din care fac parte, națiunile din întreaga lume. ACEASTA ESTE O CHEMARE GLOBALĂ LA RUGĂCIUNE!!! Principalul scop al acestei chemări la rugăciune este să vă determine să vă rugați pentru națiunile din care faceți parte, referitor la legătura pe care acestea o au cu poporul evreu și cu Israel. În primăvara anului 2015 – la 70 de ani după încheierea Holocaustului și a celui de-al Doilea Război Mondial (în Europa) – va avea loc o comemorare amplă a Holocaustului: încercarea Germaniei naziste și a aliaților săi de a nimici toți evreii din Europa va fi adusă din nou în centrul atenției publice. Pentru noi, creștinii din Europa, aceasta este o amintire dureroasă: unde era atunci Biserica creștină din Europa? Ne mâhnește enorm că trebuie să recunoaștem faptul că, în cel mai bun caz, am rămas cel mult indiferenți față de soarta evreilor. Având acest fundal istoric, astăzi ne punem întrebarea: unde este Biserica acum? Astăzi, după 70 de ani, poporul evreu din întreaga lume, dar, mai ales statul Israel, e amenințat din nou cu anihilarea. Evreii sunt demonizați, terorizați, izolați și tratați nedrept, mai ales de către națiunile, rețelele și mișcările islamice, dar, de asemenea, în diferite măsuri, și de mulți alții. Cum rămâne cu noi, oamenii din Biserica de azi? Suntem nepăsători din nou sau am învățat ceva din istorie? Noi, creștinii din Europa, lansăm această CHEMARE GLOBALĂ LA RUGĂCIUNE 2015 – la 70 de ani după încetarea Holocaustului – pentru a nu mai rămâne nepăsători VREODATĂ. Vrem să vă provocăm și să vă încurajăm să vă rugați pentru guvernele voastre, pentru națiunile din care faceți parte și pentru bisericile din țările voastre pentru ca acestea să aibă un comportament corect față de Israel, să fi e împotriva curentului, dacă e cazul, și să fi e o binecuvântare pentru Israel, așa cum poruncește Biblia (Genesa 12:3). Dacă procedăm astfel, Dumnezeu va binecuvânta națiunile din care facem parte pe veci! Prin urmare: alăturați-vă mișcării de CHEMARE GLOBALĂ LA RUGĂCIUNE 2015!!!