Descriere
Destinul sufletelor de Michael Newton Ph.D. top cele mai bune carti online gratis, carti care iti schimba si iti arunca creierul in aer, carte .PDF Cine suntem? de ce ne aflăm aici? Încotro ne îndreptăm? M-am străduit să răspund la aceste întrebări vechi de când lumea cu prilejul primei mele cărţi, Călătoria sufletelor, publicată în 1994 la Editura Llewellyn. Mulţi oameni mi-au spus că lectura acestei cărţi le-a provocat trezirea spirituală a sinelui lor interior, pentru că nu avuseseră niciodată până atunci posibilitatea de a citi o relatare atât de detaliată despre viaţa din lumea spiritelor. Tot ei mi-au mai zis că citirea acestei lucrări le-a adus certitudinea că sentimentele lor adânci, intuitive, referitoare la viaţa sufletului după moartea fizică şi la scopul întoarcerii acestuia pe Pământ, vorbeau despre o realitate. După ce cartea a fost publicată şi apoi tradusă în alte limbi, am primit o mulţime de apeluri de la cititori din toată lumea care mă întrebau dacă va mai exista şi un al doilea volum. Am rezistat acestor sugestii o perioadă lungă de timp. Era dificil să organizez toate datele adunate în cursul anilor mei de cercetări pentru ca, în cele din urmă, să aştern pe hârtie un studiu comprehensiv asupra vieţii noastre de după moarte. Simţeam că făcusem destul. În introducerea cărţii mele, Călătoria Sufletelor, am explicat deopotrivă istoricul meu ca hipnoterapeut tradiţional şi cât eram de sceptic în ceea ce priveşte folosirea hipnozei în scopul regresiei metafizice. Am hipnotizat pentru prima oară pe cineva în 1947, la vârsta de cincisprezece ani, aşadar făceam în mod cert parte din cercul adepţilor practicilor tradiţionale şi nu ale celor New Age. Am fost, aşadar, copleşit atunci când, în timpul şedinţei cu un client, am deschis în mod accidental poarta lumii spiritelor. Mi se părea că majoritatea practicanţilor regresiei în viaţa anterioară considerau că viaţa dintre vieţi era un loc ceţos de abandon şi de uitare, ce servea doar ca punte între o viaţă trecută şi următoarea. Mi-a fost apoi, în scurtă vreme, evident că trebuia să descopăr singur treptele necesare atingerii şi deblocării memoriei unui subiect asupra acestui loc plin de mistere. După mai mulţi ani de cercetări solitare, am putut construi, în sfârşit, un model funcţional al structurii lumii spiritelor şi am înţeles cât de benefic, din punct de vedere terapeutic, poate fi acest procedeu pentru client. Am aflat totodată că nu are nici o importanţă dacă o persoană este atee, profund religioasă sau adepta vreunei credinţe filosofice - indiferent de credinţele lor, o dată aflaţi în starea de hipnoză supraconştientă, toţi clienţii mei relatau lucruri asemănătoare. Din acest motiv am devenit ceea ce am numit un regresionist spiritual, adică un hipnoterapeut specializat în viaţa de după moarte. Am scris Călătoria Sufletelor spre a oferi publicului, într-un mod ordonat şi concis, informaţii referitoare la ceea ce înseamnă moartea şi trecerea dincolo de ea - cine anume ne întâmpină, încotro ne îndreptăm şi ce anume facem în lumea spiritelor, în calitatea noastră de suflete, înainte de a ne alege noul trup pentru reîncarnare. Am gândit formatul acestei cărţi ca pe un periplu prin timp, folosindu-mă de relatările clienţilor mei despre experienţele trăite de ei în perioada dintre vieţile lor trecute. Astfel, Călătoria Sufletelor nu a fost doar o carte în plus despre reîncarnare, ci a deschis noi perspective în domeniul cercetării metafizice, neexplorat până atunci cu ajutorul hipnozei.Biografie Michael Duff Newton este doctor în consiliere psihologică, atestat ca hipnoterapeut şi membru al Asociaţiei Americane de Consiliere. A fost profesor la Facultatea de Înalte Instituţii Educative şi a activat în domeniul practicii private în Los Angeles. Dr. Newton şi-a dezvoltat propriile tehnici referitoare la regresie pentru a putea să-şi ducă clienţii aflaţi sub hipnoză dincolo de amintirile vieţii lor trecute, spre experienţa mai însemnată a sufletului în viaţa de apoi. Autorul este considerat un pionier al dezlegării misterelor vieţii noastre în lumea spiritelor, relatate pentru prima dată în best- sellerul său, Călătoria Sufletelor (1994), volum tradus în zece limbi străine. Graţie reputaţiei sale internaţionale ca regresionist spiritual, Dr. Newton a apărut în numeroase emisiuni de radio şi de televiziune, dar şi în calitate de conferenţiar, la conferinţele New Age. În semn de respect pentru îndelungatele sale cercetări clinice ale amintirilor sufletului şi descoperirile cosmologiei vieţii de după moarte, Dr. Newton a primit în 1998 premiul anual al Asociaţiei Hipnoterapeuţilor Transpersonali pentru „contribuţia unică” adusă în domeniul unirii minţii, trupului şi al sufletului. În 2001 a primit premiul anual al Asociaţiei Publiciştilor Independenţi pentru Destinul Sufletelor. Autorul este istoric, astronom amator şi călător de-a lungul şi de-a latul lumii. Alături de soţia sa lui, Peggy, trăieşte în casa sa din munţii Sierra Nevada, în nordul Californiei.