Descriere
Dacă te-aș găsi de Gayle Forman descarcă top cele mai bune cărţi online gratis .PDF Cartea ” Dacă te-aș găsi ” este continuarea romanului ” Dacă aș rămâne”, în care se construieşte ca şi în prima operă o poveste superbă și plină de emoție.Personal, deși prima carte mi-a plăcut, cea de-a doua mi se pare și mai inspirată, şi pot spune chiar că a fost puțin peste nivelul primei. Dacă în primul volum , accentul cade pe accidentul pe care Mia îl suferă, în ” Dacă aș rămâne” este vorba despre regăsire și despre puterea sacrificiului.Aş face promisiunea aceea de încă o mie de ori şi aş pierde-o încă de o mie de ori, ca să o aud cântând, ca noaptea trecută, sau ca să o văd în lumina soarelui de dimineaţă. Sau chiar şi fără asta. Doar ca să ştiu că e undeva, acolo. În viaţă.Se prea poate ca în ceasul greu, Când doborât de chinuri, suspin după iertare, Sau când mă sâcâie nevoi ce hotărârea mi-o întrec, Să fiu silit să-ţi vând iubirea pe un pic de tihnă. Sau amintirea acestei nopţi, s-o schimb pe de-ale gurii. Se prea poate. Dar nu cred că aş face-o. Fragment din poezia „Iubirea nu e totul: nici carne nu-i, nici apă” de Edna St. Vincent Millay