Descriere
Catherine stătea pe malul înalt, privind autostrada Motor de pe dealurile Cashmere, apoi în depărtare, spre cuvertura câmpiilor Canterbury, la poalele Alpilor Sudici. Își dădu pe spate buclele negre… asta era libertatea. Ce sâmbătă glorioasă! Era bine pentru Skipper să alerge așa – un terier avea nevoie de mai mult exercițiu decât putea ea de obicei să-i ofere. Fusese un timp când în weekenduri pleca la vânătoare de porci mistreți, la poalele Alpilor, dar asta fusese înainte ca Stephen să moară și de la decesul fratelui ei, Catherine fusese mai legat` ca oricând de casă și de grădină. Deodată, Skipper prinse un iepure. Catherine își mușcă buza… era absurd, știa, să se consterneze, dar cumva, nu dorea să vadă nimic sfâșiat în bucăți, în dimineața aceea senină și aurie de toamnă, plină de bucuria vieții. Strigă la Skipper să-i dea drumul, încercând să prevină dezastrul și se grăbi spre el, sperând că iepurele va reuși să ajungă la adăpost, într-unul din tufișuri. Ieși în calea lui Skipper; acesta sări brusc într-o parte exact în aceeași clipă când o făcu și ea și capul lui mare o lovi imediat sub genunchi.