Descriere
Pentru VeronicaLa bellezza si risveglia l’anima di agire...Întunecată casă, lângă care stau,Aici pe lunga şi urâta stradă,Uşi unde inima-mi bătea,Prea iute, aşteptând o mână...Din „In Memoriam“ de Alfred, Lord Tennyson Cu arahidele oferite gratis şi anonimitatea garantată, sala de aşteptare a aeroportului este de obicei un loc în care mă simt ca acasă, dar de data asta eram prea panicat ca să mă bucur de atmosferă. Trudisem greu ca să ajung aici. Cozile de la Kennedy se întindeau până la intrările terminalului; migranții care se opinteau să-și așeze cuferele pe cântarele de la check-in făceau New Yorkul să semene cu Lagos. O făcusem lată, așa că trebuia să fug din oraş. Pe când stăteam în apartamentul prietenului meu Jonas Hoffman, din Upper West Side, comandasem la telefon o prostituată. Luasem numărul dintr-o cabină telefonică din Columbus. Mi se părea important să pun în perspectivă actul sexual, să râd de mine aşa cum râzi de alegerile altora în materie de parteneri. O imagine veridică a mea şi a preocupărilor mele: de asta aveam nevoie. S-ar fi putut spune că eram un epicurian, din cei care văzuseră de toate; totuşi, când portarul m-a sunat ca să-mi spună că o domnişoară va urca la mine mi-am dat seama că eram nervos. În clipa în care s-a auzit soneria, am luat o gură de gin cu gheață şi m-am dus să deschid. Era unsprezece dimineața. Ea purta un pardesiu verde-oliv şi avea o poşetă încăpătoare; o clipă am crezut că se făcuse o greşeală şi că era femeia care făcea curățenie a lui Hoffman. Doar tocurile înalte şi rujul sugerau ceva mai frivol. Am îmbiat- o să bea ceva. – Nu, domnule, mulțumesc. Poate un pahar cu apă. În măsura în care-mi imaginasem cum trebuia să arate, mă gândisem la o fată ca în pozele din calendare sau la o târfă rujată, cu părul platinat. Însă femeia aceea era de naționalitate incertă, poate portoricană. Nici pe departe urâtă, dar nici frumoasă tare. Arăta ca sora de treizeci și opt de ani a cuiva, ca o persoană care conduce o spălătorie sau lucrează la o agenție de voiaj. I-am adus apa şi m-am aşezat lângă ea în livingul imens, tapetat cu cărți, al lui Hoffman. Îşi scosese pardesiul şi purta o rochie de cocktail nepotrivită pentru acel moment al zilei. Era greu să nu te gândeşti la familia ei: frate, părinți, probabil copii... Când mi-am pus mâna pe genunchiul ei, am simțit nailonul aspru. Se aştepta oare s-o sărut? Mi se părea un gest prea tandru, în definitiv abia ne cunoscuserăm. Am încercat totuşi, dar reacția ei sugera mai curând o nesfârșită oboseală. Asta m-a făcut să-mi amintesc fulgerător de Paula Wood, o fată de şaisprezece ani pe care o sărutasem la un bal sătesc cam cu o jumătate de viață în urmă, înainte de a descoperi cât de parşivă este dorința. S-o sărut pe dama asta de companie ar fi fost ca și când aș fi sărutat un manechin, ca o repetiție sau o amintire, câtuşi de puțin ca un sărut adevărat. M-am dus la bucătărie şi mi-am turnat încă o jumătate de pahar de gin, cu cuburi de gheață şi două felii de lămâie.