Descriere
Aceea a fost o vară fabuloasă. A venit Pérez Prado [1] cu orchestra lui formată din doisprezece virtuozi, ca să însufleţească atmosfera carnavalurilor dansante de la Club Terrazas din Miraflores şi de la Lawn Tenis din Lima; s-a organizat un concurs naţional de mambo în Piaţa Acho şi a fost un mare succes, în pofida ameninţărilor cu excomunicarea perechilor participante, proferate de cardinalul Juan Gualberto Guevara, arhiepiscopul Limei, iar cartierul meu, Barrio Alegre, cartierul străzilor miraflorine ale lui Diego Ferré, Juan Fanning şi Colón, a disputat câteva campionate de fotbal, ciclism, atletism şi înot cu cei de pe strada San Martín, pe care, fireşte, le-a câştigat. S-au întâmplat lucruri extraordinare în vara aceea din 1950. Cojinoba Lañas i-a făcut pentru prima oară declaraţii de dragoste unei fete – roşcovana Seminauel – şi aceasta, spre surprinderea întregului cartier Miraflores, l-a acceptat. Cojinoba a uitat să mai şchioapete şi din acel moment se semeţea pe străzi, umflându-se în pene de parcă ar fi fost Charles Atlas. Tico Tiravante a rupt-o cu Ilse şi i-a făcut curte Lauritei, Victor Ojeda s-a îndrăgostit de Ilse şi a terminat-o cu Inge, Juan Barreto i-a făcut declaraţii Ingăi şi a încheiat-o cu Ilse. S-a produs o asemenea reaşezare sentimentală în cartier încât eram zăpăciţi de-a binelea; iubirile se desfăceau şi se refăceau, iar la plecare, la chefurile de sâmbătă seara, perechile nu mai erau întotdeauna aceleaşi de la venire. „Ce dezmăţ!” se scandaliza mătuşa mea Alberta cu care locuiam de la moartea părinţilor mei. La băile din Miraflores, valurile se spărgeau de două ori, prima oară în depărtare, la două sute de metri de plajă şi până acolo ne aventuram noi, cei curajoşi, primindu-le în faţă şi lăsându-ne apoi târâţi de ele vreo sută de metri, acolo unde valurile mureau doar pentru a se naşte iar, impunătoare burţi, spărgându-se din nou, pentru a doua oară, şi aruncându-ne pe noi, cei care le înfruntam, direct pe pietricelele de pe plajă. În vara aceea extraordinară, la petrecerile din Miraflores au renunţat cu toţii să mai danseze valsuri, corridos [2] , bluesuri, bolerouri şi hilarachas [3] , fiindcă mambo-ul a învins. Mambo: un cutremur care a făcut să se mişte, să sară, să ţopăie, să facă figuri toate perechile de copii, adolescenţi şi adulţi prezente la zaiafeturile din cartier. Şi precis la fel se întâmpla şi dincolo de Miraflores, pretutindeni: în Lince, Breña, Chorrillos sau chiar şi-n cartierele mai exotice din La Victoria, în centrul Limei, în Rimac şi El Porvenir, pe unde noi, miraflorinii, nu călcaserăm şi nici n- aveam de gând să călcăm vreodată. Şi tot aşa cum trecuserăm de la valsuri şi hilarachas, sambe şi polci la mambo, am trecut şi de la triciclete şi trotinete la biciclete – unii dintre noi, ca Tato Monje şi Tony Espejo, de exemplu, au trecut la motocicletă, iar unul sau doi chiar la maşină, ca mătăhălosul cartierului, Luchin, care-i lua uneori lui taică-său Chevroletul decapotabil şi ne ducea să dăm o raită pe faleze, de la Terrazas până la defileul Armendáriz, cu o sută pe oră.
