Descriere
M-au săltat în căma ă de noapte. șUitându-mă în urmă, semnele prevestitoare de rău searătaseră – fotografii de familie arse în emineu, mama cosând șîn toiul nop ii bijuteriile i argintăria cea mai de pre în ț ș țcăptu eala hainei, papa nemaiîntorcându-se de la muncă. șFratele meu mai mic, Jonas, punea întrebări. i eu puneam Șîntrebări, dar probabil că refuzam să dau crezare semnelor.De-abia mai târziu mi-am dat seama că mama i papa șinten ionau să fugim împreună. Dar nu am fugit. țAm fost sălta i. ț14 iunie, 1941. Mă schimbasem în căma ă de noapte i mă ș șa ezasem la birou să îi scriu o scrisoare veri oarei mele, ș șJoana. Am deschis o mapă de scris sidefie nou-nou ă i o trusă ț șde creioane i stilouri, un cadou de la mătu a mea la ș șaniversarea de cincisprezece ani.Briza nocturnă adia prin fereastra deschisă pe deasuprabiroului meu, făcând perdeaua să valseze u or dintr-o parte șîntr-alta. Sim eam parfumul lăcrămioarelor pe care mama le țplantase cu doi ani în urmă. Dragă Joana.Nu a fost o simplă bătaie în u ă. Au fost ni te bubuituri ș șinsistente care m-au făcut să sar ca arsă de pe scaun. O ploaiede pumni se abătea asupra u ii de la intrarea principală. În șcasă nicio mi care. M-am ridicat de la birou i am iscodit holul ș șdin priviri. Mama era lipită de perete, cu fa a la harta noastră țînrămată a Lituaniei, cu ochii închi i i cu chipul răvă it de o ș ș șîngrijorare cum nu mai văzusem la ea până atunci. Se ruga.— Mama, i s-a adresat Jonas, din care se vedea doar un ochiprin crăpătura u ii de la camera lui, ai de gând să deschizi? șDupă cum se aude, s-ar putea să o spargă.
Mama i-a întors capul ca să ne vadă pe mine i pe Jonas ș șaruncând priviri cercetătoare din pragul camerelor noastre. S-asfor at să schi eze un zâmbet. ț ț— Da, dragule. Voi deschide u a. N-o să permit nimănui să șne spargă u a de la intrare. șȚ ș ăcănitul tocurilor îi reverbera în ecou pe du umeaua dinlemn a holului, iar fusta lungă i sub ire i se legăna în jurul ș țgleznelor. Mama era elegantă i frumoasă, splendidă, mai bine șzis, cu zâmbetul ei neobi nuit de larg care lumina totul în jur. șEram norocoasă că aveam părul de culoarea mierii i ochii de șun albastru strălucitor ai mamei mele. Jonas avea zâmbetul ei.Voci răsunătoare se revărsau amenin ător dinspre salon. ț— NKVD-i ti! a spus Jonas în oaptă, pălind. Tadas mi-a ș șspus că i-au luat vecinii i i-au urcat într-un camion. Arestează șoameni.— Nu. Nu aici, i-am răspuns eu.Poli ia secretă sovietică nu avea ce căuta în casa noastră. M- țam îndreptat spre capătul holului să ascult mai bine i să trag șcu ochiul pe după col . Jonas avea dreptate. Trei ofi eri NKVD o ț țîncercuiseră pe mama. Purtau epci albastre cu banderolă șro ie i aveau o stea aurie deasupra cozorocului. Un ofi er înalt ș ș țavea pa apoartele noastre în mână. ș— Mai avem nevoie de timp. Vom fi gata mâine-diminea ă, țî i pleda mama cauza. ș— Douăzeci de minute – sau nu mai apuca i diminea a, i-a ț țretezat-o ofi erul. ț— Vă rog, vorbi i mai încet. Am copii, a rostit mama în țșoaptă.— Douăzeci de minute, a lătrat ofi erul. i-a azvârlit igara ț Ș țaprinsă pe podeaua curată a camerei noastre de zi i a strivit-o șcu cizma.Eram pe cale de a ne transforma i noi în igări.
