Descriere
Prin vitraliile de culorile rubinului și smaraldului se cernea o lumină difuzăce făcea îmbietoare penumbra bisericii, asemeni unui cântec potolit, pe fondulcăruia era plăcut să rumegi amintiri și să-ți propui lucruri demne de a fi făcute.Părintele Francisco privea mulțumit grinzile și stâlpii de susținere făcuțidin trunchiuri tari de koa-koa, pipăia pereții din lemn maroniu, coloaneleinterioare și traversele în patru muchii ale altarului, lăsând să-i scape din cândîn când gemete de plăcere, mici icnete fericite, reprimate zadarnic.Eusebio țopăia pe lângă el în tăcere, oprindu-se când părintele Franciscose oprea, atent la fiecare cuvânt al lui, mereu dispus să-l aprobe.— Vezi bine, Eusebio — zicea misionarul cu vocea lui melodioasă, aproapeca un murmur — cum credința ajunge să miște munții din loc. Dacă în urmăcu vreo patru luni ți-aș fi spus că acest lăcaș va fi așa cum îl vezi acum, ai fizâmbit, răspunzându-mi cu neîncredere. Părea o treabă imposibilă, un vis cuochii deschiși, în sfârșit, un miracol. Iar acum îl poți atinge cu mâna. Ei da,am fost grozavi, tu și cu mine. Și ceilalți — Gabriel, Felipe, Ignacio, Miguel șirestul oamenilor harnici de pe Geron, toți aceia care s-au străduit pentru cabiserica asta să răsară din neant, spre binele nostru și întru slava luiDumnezeu. Ești mulțumit ?— Da, părinte, spuse geronianul, închinându-se cu stângăcie dinainteaaltarului, așa cum învățase. Sunt tare mulțumit.— Bine. Și eu sunt mulțumit. Acum ne ducem să vorbim afară, casaDomnului e făcută pentru rugăciune, nicidecum pentru flecărelile oamenilor.Ieșiră în fața bisericii, sub soarele nemilos de pe Geron, aflat încă multdeasupra orizontului, și căutară imediat adăpost la umbra arborilor koa-koa.
— Recunoaște, continuă părintele Francisco. Nu credeai că vom izbuti s-o terminăm până la venirea lui Oal-Tsequal. Și uite că prietenul tău, când o s-ajungă aici cu toți oamenii lui, va găsi totul în ordine...
— Trebuie să-i ieșim înainte, aminti Eusebio. Peste două zile, Oal-Tsequalare să fie la intrarea în valea Gua-la-Ngoa, acolo unde încep Colinele Negre,dincolo de Mlaștina Mare. Dacă vrem să vină printre noi, trebuie mai întâi să-
l invităm. Oal-Tsequal e un mare șef... Trebuie să-i facem o vizită și să-iducem ceva în dar.— Fără îndoială, aprobă binevoitor misionarul. O să-l vizităm și-o să-iducem un dar, după cum i se cuvine unui șef.Rămase o clipă pe gânduri, apoi adăugă :— Vom pleca peste două zile.— Vom pleca mâine în zori, îl corectă Eusebio. Drumul e lung și nu preaușor... Să sperăm că găsim pluta la locul ei.— Pluta ? De ce să n-o găsim ? Nu-i nici o lună de când am folosit-o ultimaoară...— Vorbeam de o altă plută, preciză geronianul. Una mai mică, pe caream ascuns-o chiar unde începe Mlaștina Mare.Apoi repetă :— O să plecăm mâine în zori.— Bine. Să vii să mă trezești Ia vreme.— Vin să te trezesc, îl asigură Eusebio. Iar acum, facem o partidă,părinte?Refuză prin semne, dar împotrivirea îi era slabă, așa că Eusebio, atuncicând pricepu că părintele cedase, dădu fuga în colibă și reveni într-o clipă cutabla de șah și săculețul cu piese.Ostenit și somnoros, misionarul juca neatent, pe când indigenulrăspundea cu maximum de concentrare. Partida avansa într-un echilibruperfect și pentru că părintele Francisco, mizând pe experiența sa superioarăîn tratarea finalurilor de partidă, avusese grijă să schimbe o mare parte dintrepiese. Numai că avantajul material și de poziție pe care considera că-l are sedovedi dintr-o dată iluzoriu și înșelător. Ba mai mult, dacă exista un avantaj,acesta părea să încline spre Eusebio, care, deși cu o tură în minus, dispuneade un pion liber foarte avansat. Iar el nu reușea să facă nimic cu regele, ajunsdeparte, într-un colț al tablei de șah.
