Descriere
Sub cerul cenuşiu şerpuia printr-o zonă împădurită cu stejari,cedri roşii,ulmi şi cătină,o alee îngustă acoperită cu pietriş.Pe alee era un grup de oameni,doi bărbaţi şi cinci femei,toţi cu binocluri în mâini,examinând o pasăre cocoţată într-un stejar.Courtney Meade,o femeie suplă,îmbrăcată cu o jachetă cafenie,o bluză albă tricotată şi blugi,cu părul auriu împletit într-o coadă lungă ce-i atârna pe spate,le arătă un sturz singuratic.Aruncă o privire spre grupul de admiratori ai păsărilor şi aşteptă până când unul dintre ei,Henry Twilling,îşi ridică aparatul pentru a imortaliza imaginea păsării.Când tocmai îşi potrivea aparatul de fotografiat,zgomotul unei explozii apropiate străpunse aerul rece de februarie,spărgând parcă liniştea şi alungând din copacii din jur un stol de păsări.Courtney se încordă şi privi spre grup.Domnişoara Barnhill păli şi se înmuie,iar Henry Twilling îi prinse braţul pentru a o sprijini.O altă detunătură trimise şi mai multe păsări spre cer.Când cea de-a treia împuşcătură se auzi,Courtney părăsi aleea şi se repezi spre frontiera de est,prin desişul de iarbă maronie,către gardul ce despărţea rezervaţia naturală de o fermă de cai.Ea se ivi de după copaci şi dădu cu ochii de un bărbat ce stătea lângă gard.Purta nişte tenişi uşori,blugi,o haină din piele de oaie şi o pălărie tocită,cu boruri largi.La câţiva metri în spatele lui era un cal murg.Avea puşca îndreptată spre cer şi trase de două ori.-Opreşte-te! Strigă Courtney,alergând spre gard.El lăsă puşca în jos pentru a o privi,coborându-şi ochii,de un albastru rece şi tăios,ce păreau la fel de ucigători ca şi arma.Tresărind pentru o clipă,Courtney îl privi ţintă.Pălăria trasă pe spate lăsa să-i scape şuviţe ondulate de păr castaniu pe frunte.Privirea i se coborî indiferentă pentru a evalua cu minuţiozitate fiecare centimetru din cei o sută şaizeci şi opt ai ei,examinând-o de la părul blond până la ghete.Pentru o clipă,Courtney uită de mânia ce o cuprinsese.Era atât de masculin,emana o virilitate ce îi tulbura subconştientul,trezindu-i un ciudat sentiment al femininului pus în faţa masculinului.Când ochii lui îi întâlniră din nou pe ai ei,furia îi reveni.