Descriere
Sper ca această scrisoare să te găsească sănătoasă şi fericită. Desigur, nu am motive să mă îndoiesc de aceasta, de vreme ce tu ai fost întotdeauna sănătoasă tun precum cel mai viguros taur al tatei. Cît despre fericirea ta în privinţa apropiatei căsătorii cu tînărul pastor, ei bine, nici nu poate fi pusă la îndoială, chiar şi de la o distanţă aşa de mare. îţi dai seama, Millicent Quade, că fiecare cuvînt pe care mi l-ai scris anul trecut a fost o serenadă continuă adresată minunilor dragostei în general şi lui Lucas Bradley în particular? Nici măcar Lydia nu îşi poate ridica bărbatul în slăvi îndeajuns, deşi, din fericire pentru mine, iubita noastră mamă vitregă de-abia se osteneşte să-mi spună că tata şi cu băieţii sînt bine şi că unchiul Devon şi mătuşa Polly, împreună cu progeniturile lor, sînt prosperi, ca de obicei. Dacă ar fi să depind de tine ca să înţeleg complet evenimentele din Quade, aş afla o mulţime de lucruri despre intenţiile tale şi absolut nimic despre familia şi prietenii noştri.