Descriere
Coboram din taxi şi, când s deschid portiera, ă m-am ciocnit de ea, încărcată cu pachete: pâine, ouă, lapte se împrăştiară pe trotuar — aşa ne-am întâlnit, pe ploaia măruntă, fină, care cădea monoton. Trebuie să fi fost de vârsta mea, cu câţiva ani mai mult sau mai puţin. Un chip care părea să fi aşteptat firele albe pentru a desăvârşi ceea ce tinereţea şi armonia trăsăturilor doar schiţaseră ca pe o promisiune. Avea respiraţia întretăiată, ca şi cum ar fi alergat de teamă să nu întârzie. Nu cred în presentimente, dar miam pierdut de mult credinţa în necredinţele mele. Toate acele „nu mai cred în asta" simt totuşi certitudini şi nu există nimic mai înşelător. Am încercat să adun ceea ce rămânea din proviziile de la picioarele mele şi era cât pe ce să cad. Sigur am părut ridicol. — Lăsaţi... —îmi pare nespus de rău... Îmi cer scuze... Râdea. Ridurile i se adânceau în jurul ochilor şi anii se adunau, veneau să-şi ia în primire locul. — Nu s-au spart chiar aşa de multe. Sunt lucruri mai rele pe lume... Deja lua distanţă şi mă temeam de ce e mai rău: să ne ratăm pentru un „aşa se face", pentru respectarea convenţiilor şi a bunei-cu-viinţe.