Descriere
Lawrence Winslow Van Alen, profesor de istorie şi lingvistică la Universitatea din Veneţia, a decedat noaptea trecută în reşedinţa sa din Riverside Drive, Manhattan, la vârsta de 105 ani. Moartea lui a fost confirmată de medicul său curant, Patricia Hazard. Cauza decesului a fost vârsta înaintată. Profesorul Van Alen a fost unui dintre urmaşii lui William Henry Van Alen, cunoscut drept Comodorul, un simbol american şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din Epoca de Aur a Americii, a cărui avere a fost creată de pe urma afacerilor cu vapoare cu aburi, căi ferate, investiţii private şi intermedieri financiare. Familia Van Alena creat New York Central Railroad Line şi ceea ce acum se numeşte Grand Central Terminal. Trustul caritabil al familiei, Fundaţia Van Alen, a fost o piatră de temelie la dezvoltarea Muzeului Metropolitan de Artă, Operei Metropolitane, New York City Ballet şi Băncii de Sânge din New York. În urma lui Lawrence Van Alen a rămas fiica sa, Allegra Van Alen Chase, care este în comă din 1992, şi nepoata sa, Schuyler Van Alen. Unu. Schuyler. Nu avusese timp să jelească. De când se întorsese la New York, după asasinarea lui Lawrence în Rio (muşamalizată de Comisie printr-un necrolog corespunzător publicat în Times), Schuyler Van Alen fusese într-o fugă continuă. Nu avusese odihnă. Nu avusese răgaz. Un an de mişcare neîntreruptă, cu un pas înaintea Venatorilor care o urmăreau. Un zbor la Buenos Aires, urmat de unul în Dubai. O noapte albă într-un hotel din Amsterdam, urmată de o alta într-un pat supraetajat într-o sală de teatru din Bruges. Îşi sărbătorise cea de-a şaisprezecea aniversare la bordul unui tren transsiberian – petrecând cu un nes apos şi câteva prăjiturele ruseşti sfărâmicioase. Într-un fel sau altul, cel mai bun prieten al ei, Oliver Hazard- Perry, găsise o lumânare pe care s-o înfigă într-una din prăjiturelele suharki. El îşi lua slujba de Conduit foarte în serios. Doar graţie abilităţilor de contabil ale lui Oliver reuşiseră să tragă de bani atât de mult timp. Conclavul îi restricţionase accesul la grasele conturi Hazard-Perry imediat ce părăsiseră New Yorkul. Acum era august în Paris şi era foarte cald. Ajunseseră aici şi descoperiseră că întregul oraş era aproape fantomatic: patiseriile, buticurile şi bistrourile aveau obloanele trase, iar proprietarii lor fugiseră pe plajele din nord pentru un concediu de trei săptămâni. Singurii oameni care mai erau prin oraş erau turiştii americani şi japonezi, care făceau coadă la fiecare galerie de artă, fiecare grădină din fiecare piaţă publică, omniprezenţi şi inevitabili în adidaşii lor albi şi şepcile de baseball. Dar Schuyler se bucura de prezenţa lor. Spera ca mulţimile care se mişcau agale să-i ajute, pe ea şi Oliver, să-i depisteze mai uşor pe urmăritorii Venatori. Schuyler reuşise să se deghizeze schimbându-şi trăsăturile fizice, dar orice mutaţio implica suferinţe mari. Nu-i spuse nimic lui Oliver, dar, în ultima vreme, abia dacă mai reuşea să-şi modifice culoarea ochilor. Iar acum, după aproape un an, ieşiseră din ascunzătoare. Riscau, dar erau disperaţi. Traiul fără protecţia şi înţelepciunea societăţii lor secrete de vampiri şi a grupului select de însoţitori umani le pricinuise pierderi serioase. Şi, deşi niciunul dintre ei nu voia să recunoască, se săturaseră să fie mereu pe fugă.