Descriere
Mercy Falls, Minnesota, arăta altfel atunci când ştiai că aveai să fii om pentru tot restul vieţii tale. Înainte, fusese doar un loc care exista numai în arşiţa verii, cu trotuare de beton şi frunze întoarse spre soare, totul cu un iz puternic de asfalt încins şi gaze de eşapament risipindu-se în aer. Acum, când ramurile primăverii îţi ofereau dantele rar întâlnite, de un roz delicat, simţeam că acesta era locul meu. În lunile care au trecut de când îmi lepădasem pielea de lup, am încercat să învăţ să fiu din nou un băiat normal. Am primit înapoi vechea mea slujbă la Raftul Strâmb, înconjurat de cuvinte noi şi de sunetul paginilor răsfoite. Mi-am dat la schimb SUV-ul moştenit – mirosind numai a Beck şi a viaţa dusă printre lupi – pe un Volkswagen Golf suficient de încăpător pentru mine şi Grace, şi chitara mea. Încercam să nu tresar când simţeam curentul de aer rece dând buzna la deschiderea bruscă a unei uşi. Încercam să-mi aduc aminte că nu mai eram singur. Noaptea, Grace şi cu mine ne strecuram în camera ei, iar eu mă pliam după forma corpului ei, inspirând mirosul noii mele vieţi şi potrivindu-mi bătăile inimii după ale ei. Dacă se întâmpla să mi se taie respiraţia atunci când vântul răsuna de urletele îndepărtate ale lupilor, cel puţin mă puteam consola cu balsamul acestei vieţi simple şi obişnuite. Mă gândeam cu drag la anii pe care aveam să-i petrec cu fata aceasta în braţele mele, la privilegiul de a îmbătrâni în această piele neobişnuită mie. Ştiam asta. Aveam totul. 8 Darul timpului în mine-nchis viitorul brusc în faţa mea deschis. Începusem să-mi iau chitara cu mine la librărie. Nu prea aveam vânzare, aşa că petreceam adesea ore în şir concertând pentru pereţii plini de cărţi fără să mă audă cineva. Micul caiet pe care mi-l cumpărase Grace se umplea încet-încet de cuvinte. Fiecare nouă dată mâzgălită în capul paginii era o victorie în faţa iernii pe sfârşite. Azi era o zi ca toate celelalte: străzi umede de dimineaţă, încă lipsite de potenţiali cumpărători. La puţin timp după ce am deschis magazinul, am fost surprins să aud pe cineva intrând. Mi-am ridicat privirea, sprijinindu-mi chitara de zidul din spatele scaunului. — Bună Sam, spuse Isabel. Era ciudat să o văd aşa singură, fără Grace prin preajmă, şi chiar şi mai ciudat să o văd aici în librărie, înconjurată de realitatea delicată a peşterii mele de cărţi. Pierderea fratelui ei iarna trecută îi înăsprise vocea şi îi ascuţise căutătura ochilor, spre deosebire de prima oară când o cunoscusem. Îmi aruncă o privire şireată şi indiferentă, care mă făcu să mă simt naiv. — Ce mai faci? mă întrebă ea, aşezându-se pe scaunul liber de lângă mine, picior peste picior. Grace pur şi simplu şi-ar fi vârât picioarele sub scaun. Isabel îmi văzu ceaiul şi sorbi din el, după care oftă adânc.