Descriere
Foc, se gândi Cassie. În jurul ei v zu culorile ă puternice ale toamnei. Galbenul-portocaliu al arţarilor, roşul strălucitor al laurului, purpuriul tufelor de oţetar. Parcă întreaga lume era cuprinsă de văpăile elementului lui Faye. Iar eu sunt prinsă în mijlocul lui. Senzaţia de rău din stomacul lui Cassie se accentua cu fiecare pas pe care-l făcea pe strada Crowhaven. Casa galbenă în stil victorian de la capătul drumului arăta la fel de frumos ca întotdeauna. Razele de soare care traversau o prismă atârnată în fereastra din turnul înalt proiectau scântei multicolore. O fată cu părul lung, şaten-deschis, o strigă de pe verandă. — Grăbeşte-te, Cassie! Ai întârziat! — Scuze, răspunse Cassie, încercând să mărească pasul când, de fapt, îşi dorea să se întoarcă în direcţia opusă şi să fugă. Deodată, avu convingerea că pe chip i se citesc toate gândurile. Laurel o să-i arunce o singură privire şi o să ştie ce se întâmplase între ea şi Adam în noaptea trecută şi despre târgul pe care-l făcuse cu Faye. Dar Laurel nu făcu altceva decât să o cuprindă de mijloc şi s-o îmboldească înăuntru şi pe scări în sus, până în dormitorul Dianei. Diana stătea în faţa dulapului masiv din lemn de nuc; Melanie se aşezase pe pat. Sean era cocoţat incomod pe băncuţa de la fereastră şi-şi freca genunchii cu palmele. Adam era lângă el. Când intră Cassie, îşi ridică privirea. Cassie îi zări ochii albaştri-cenuşii preţ de o clipă, dar fu suficient. Aveau culoarea oceanului cuprins de mistere, luminat la suprafaţă, dar cu adâncuri de nepătruns, în rest, chipul lui arăta la fel ca întotdeauna: captivant şi contrariant, cu pomeţi înalţi şi gură ce sugera hotărâre şi mândrie, dar şi sensibilitate şi simţul umorului. Faţa lui părea altfel doar pentru că în noaptea trecută Cassie văzuse cum ochii lui erau de un albastru întunecat datorită pasiunii şi îi simţise buzele… Nici cu vorba, nici cu privirea, nici cu fapta, îşi spuse cu asprime, uitându-se în jos, la podea, pentru că nu îndrăznea să-şi mai ridice privirea. Dar inima îi bătea atât de tare, încât se aştepta ca puloverul s i se mişte în dreptul pieptului. ă O Doamne, cum să reuşească să-şi ţină jurământul? Avea nevoie de o cantitate imensă de energie ca să stea alături de Melanie şi să nu-l privească, să-şi alunge din minte fierbinţeala carismatică a prezenţei lui. Ar fi bine să te obişnuieşti, îşi zise ea. Pentru că, de-acum încolo, o s-o faci foarte des. — Bun; suntem cu toţii aici, zise Diana. Merse şi închise uşa. Este o întâlnire în cerc restrâns, continuă ea, întorcându-se către grup. Ceilalţi n-au fost invitaţi deoarece nu sunt sigură că împărtăşesc aceleaşi interese ca noi. — E puţin spus, adăugă pe şoptite Laurel. — Dacă află, vor fi foarte supăraţi, sublinie Sean, ochii lui negri privind când la Adam, când la Diana. — N-au decât să fie, interveni Melanie, fără urmă de emoţie. Îşi aţinti ochii reci şi cenuşii asupra lui Sean, iar acesta roşi. E mult mai important decât orice criză de nervi ar putea face Faye. Trebuie să aflăm ce s-a întâmplat cu energia întunecată… şi asta chiar acum. — Cred că ştiu eu o cale, zise Diana şi scoase o piatră verde şi delicată, agăţată pe un lanţ argintiu, dintr-un săculeţ de catifea albă. — Un pendul, rosti pe dată Melanie. — Da, este o piatră de peridot, îi explică Diana lui Cassie. E o piatră profetică, nu-i aşa, Melanie? De obicei, folosim cuarţul transparent pe post de pendul, dar de această dată cred că peridotul este mai bun — e mai probabil să detecteze urmele de energie întunecată. O să-l ducem în locul din care a evadat energia întunecată şi se va alinia în direcţia în care s-a dus aceasta, apoi va începe să se legene. — Sperăm noi, murmură Laurel. — Ei bine, cam asta-i teoria, spuse Melanie. Diana se uită la Adam, care fusese neobişnuit de tăcut. — Tu ce crezi?