Descriere
Joby abia se putea stăpâni când se uită la fratele ei,Jamie,şi la sora ei mai mare, Berengaria,care stăteau unul lângă altul la masa cea înaltă.Nu mai era atât de uluită de frumuseţea lor cum fusese în copilărie.Tatăl ei obişnuia să o ridice deasupra capului şi să-i promită că,atunci când avea să se facă mare,avea să fie la fel de frumoasă ca sora ei,Berengaria. Dar nu spusese adevărul.Nici în legătură cu asta,nici în legătură cu multe alte lucruri,după cum se dovedise.Nu vorbise adevărul când spusese că aveau să aibă întotdeauna suficientă mâncare şi că aveau să trăiască întotdeauna într-un loc cald şi plăcut.Nu vorbise adevărul când spusese că mama ei avea să înceteze curând să mai stea de vorbă cu spiritele ei.Dar,mai ales,minţise în legătură cu viaţa veşnică.Joby dădu capul pe spate şi îşi privi fratele cu ochi sclipitori.Părul îi fusese tăiat după ce învinsese nişte băieţi la jocul cu sabia şi,drept pedeapsă,ei îi mânjiseră capul cu miere caldă şi răşină de pin.Acum,însă,părul îi creştea la loc,cu bucle negre şi lucioase,şi ea descoperi că avea,într-adevăr,trăsături frumoase. -Moştenitoarea Maidenhall,repetă ea.Ah,Jamie,gândeşte-te la toţi banii ăia minunaţi.Credeţi că face baie într-o cadă de aur? Oare se urcă în pat încărcată de smaralde? -Nu-i nimic în patul ei,spuse încet Rhys,omul lui Jamie.Tatăl ei o ţine sub lacăt ca pe aur.Rhys scoase un geamăt slab când Thomas,celălalt slujitor al lui Jamie, îi trase un picior pe sub masă.Joby ştia că acel semn era menit să-l facă pe Rhys să tacă,deoarece considerau că,la doisprezece ani,ea nu ştia absolut nimic şi voiau ca lucrurile să rămână aşa.Joby nu avea de gând să le spună ce ştia şi ce nu,pentru că,după părerea ei,libertatea îi era şi aşa destul de limitată.Dacă vreunul din adulţii din jurul ei ar fi aflat exact cât de mult ştia,ar fi început să încerce să descopere de unde învăţase tot ce nu trebuia să ştie. Ochii lui Jamie sclipeau. -Poate nu smaralde,dar o cămaşă de noapte de mătase,probabil. -Mătase,zise Joby visătoare,proptindu-şi capul în mâini.Italienească sau franţuzească? Toţi cei de la masă începură să râdă,iar Joby ştiu că le atrăsese atenţia.Poate că nu atrăgea prin frumuseţe,dar ştia că poate face oamenii să râdă.Chiar dacă erau descendenţi din familia Montgomery,nu îşi puteau permite bufoni la masă şi nici cine ştie ce masă,dar Joby făcea tot ce putea ca să dea culoare acelei existenţe monotone.Făcu un salt direct pe masă,după care sări pe podeaua rece din piatră a vechiului castel. Încruntându-se uşor,Jamie îi aruncă o privire mamei lui,care stătea atât de tăcută şi mânca atât de puţin,încât nimeni nu îşi putea închipui cum supravieţuia,dar entuziasmul nonconformist al lui Joby nu străpunse lumea viselor în care trăia mama lor.Aceasta se uita vag în direcţia fetiţei,dar Jamie nu putea să-şi dea seama dacă o vedea sau nu.Sau,dacă da,îşi amintea cine era ? Mama lor îi spunea lui Joby Edward sau Berengaria sau,uneori,pe numele adevărat al lui Joby,Margaret.După aceea,Jamie se uită din nou la sora lui mai mică,aceasta fiind îmbrăcată ca întotdeauna ca un paj,în pantaloni mulaţi şi vestă.Îşi spuse pentru a mia oară că trebuia să o forţeze să se îmbrace ca o fată, dar ştia că nu avea tăria să o facă.Avea destul timp să crească şi să cunoască asprimea vieţii.Să fie copil cât putea mai mult. -Cum credeţi că se îmbracă în fiecare zi? întrebă Joby stând în faţa lor. Nu erau decât cinci persoane la masă şi câ iva ț servitori,toţi câți le mai rămăseseră,care veneau de la bucătării,dar lui Joby îi plăcea să-şi închipuie că erau sute şi că ea se afla pe scenă înaintea reginei. Imită o femeie care se trezea dimineaţa,întinzându-se şi căscând. -Adu-mi oliţa de aur,porunci ea imperios,smulgându-i un hohot de râs surorii ei. Dacă ceea ce făcea ea stârnea râsul Berengariei,Jamie avea să-i dea voie să continue.Atunci,Joby începu să facă nişte mişcări oarecum vulgare imitând o femeie care îşi ridica poalele cămăşii de noapte pentru a se aşeza pe oliţă. -Of,Doamne,smaraldele astea îmi provoacă o durere absolut delicioasă,zise ea mişcându-se uşor.Jamie,care îi şoptea ceva Berengariei,ridică o sprânceană în direcţia lui Joby,dându-i de înţeles că nu trebuia să exagereze prea mult. Joby se îndreptă. -Aşa,acum adu-mi rochia.Nu! Nu! Nu pe aia,nici pe aia,nici pe aia. Nu,nu,prostănace.De câte ori ţi-am spus că am mai îmbrăcat rochia asta? Vreau haine noi.Mereu haine noi.Cum? Asta e o rochie nouă? Cum îţi închipui că moştenitoarea Maidenhall o să poarte o asemenea rochie? Mătasea asta e atât de subţire încât s-ar...S-ar îndoi dacă aş pune-o pe mine. La aceste cuvinte,Rhys începu să râdă şi,până şi Thomas,care râdea foarte rar, înălţă puţin un colţ al gurii.Văzuseră femei la curte care purtau nişte rochii atât de ţepene de parcă ar fi fost sculptate în lemn. -Bun,zise Joby dându-se înapoi şi uitându-se la o rochie imaginară,asta e mai pe gustul meu.Haideţi,vârâți-mă în ea.Acum,până şi Thomas zâmbi destul de mult încât i se văzură dinţii şi chiar şi Jamie izbucni în râs.Joby sări ca şi cum ar fi intrat în rochia tare,după care aşteptă ca aceasta să fie încheiată. -Acum bijuteriile,zise ea prefăcându-se a se uita la o mulţime de giuvaeruri. Da,deci sunt smaralde,rubine,diamante şi perle.Pe care să le aleg? întrebă ea.Să aleg? Cum ar putea cineva să aleagă nişte bijuterii? O să le pun pe toate, bineînţeles.Depărtându-şi picioarele ca pentru a-şi ţine echilibrul pe o mare cuprinsă de furtună,Joby întinse braţele. -Bun,servitori,treceţi în spatele meu şi ţineţi-mă.Tu de colo,vino şi pune-mi bijuteriile.Toţi cei de la masă râseră când ea întinse întâi un picior,apoi pe celălalt,apoi un braţ,după care întinse gâtul de parcă i-l lungise frânghia unui călău.Apoi,continuând să stea cu gâtul întins,reuşi să dea impresia spectatorilor că,acum,capul îi era tras în jos de nişte cercei mari şi grei.Iar când i se puse coroana cu pietre scumpe pe creştet,ea se clătină vizibil.De acum,toată lumea, servitori,slujitori,rude,toţi în afară de mama lui Joby,râdeau în hohote.
