Descriere
Trei epave. Suferinţele lui George şi Harris. Victimă a o sută şapte boli fatale. Prescripţii utile. Cum se pot vindeca afecţiunile hepatice la copii. Hotărât, suntem surmenaţi şi avem nevoie de odihnă. O săptămână pe întinsul clocotitor al mării. George propune Tamisa. Obiecţia lui Montmorency. Adoptarea propunerii iniţiale cu o majoritate de trei contra unul. Eram patru: George, William Samuel Harris, eu şi Montmorency. Cu pipele aprinse, stăteam cu toţii în camera mea şi discutam despre starea noastră jalnică - jalnică din punct de vedere medical, bineînţeles. Nu se simţea bine nici unul şi asta ne neliniştea la culme. Pe Harris îl apucau din când în când nişte ameţeli atât de ciudate, încât abia de-şi mai dădea seama ce face. Şi George avea ameţeli, nici el nu prea ştia pe ce lume trăieşte. Cât despre mine, aveam ficatul deranjat. Ştiam că am ficatul deranjat, deoarece numai cu puţin mai înainte citisem o reclamă de pilule hepatice, unde erau descrise amănunţit diversele simptome după care îţi poţi da seama că ficatul nu funcţionează cum trebuie. Eu aveam toate aceste simptome. Lucru foarte curios: ori de câte ori îmi arunc ochii pe vreo reclamă medicală, ajung inevitabil la concluzia că sufăr de boala respectivă, în forma ei cea mai virulentă. De fiecare dată, diagnosticul pare să corespundă întocmai tuturor senzaţiilor încercate de mine. Îmi amintesc cum m-am dus într-o zi la British Museum, ca să mă documentez cu privire la tratamentul unei uşoare indispoziţii ce mă tot sâcâia - cred că era vorba de boala fânului. Mi s-a adus cartea şi-am citit tot ce mă interesa. Apoi, aproape fără să-mi dau seama, am început să răsfoiesc alene paginile şi să studiez, într-o doară, bolile, una după alta. Nu-mi aduc aminte cu ce anume am început, în orice caz, era o boală cumplită, nimicitoare, iar înainte de a fi străbătut măcar jumătate din lista "simptomelor premonitorii", eram încredinţat că o am într-o formă foarte gravă. Am rămas înlemnit de groază, iar apoi, cu nepăsarea pe care ţi-o dă doar deznădejdea, am mai răsfoit câteva pagini. Am dat de febra tifoidă, am citit simptomele ei şi am descoperit că am febră tifoidă, că o aveam probabil de luni de zile, dar fără să ştiu. M-am întrebat ce s-ar mai putea să am! A venit rândul choreei şi am constatat, după cum mă aşteptam, că sufăr şi de choree. Şi, cum cazul meu începea să mă intereseze, m-am hotărât să-l cercetez până la capăt, de astă dată pornind alfabetic. Am deschis, aşadar, la "acetonemie", descoperind că mă ofilesc din pricina ei şi că stadiul acut al bolii avea să se declare în următoarele cincisprezece zile. Am răsuflat uşurat constatând că sufăr de nefrită cronică doar într-o formă benignă, astfel că, în privinţa ei, puteam trăi încă mult şi bine. Aveam holeră cu complicaţii grave, cât despre angina difterică, se părea că o aveam încă din leagăn. După ce am parcurs cele douăzeci şi şase de litere ale alfabetului, am ajuns la concluzia că singura boală de care nu sufeream era artrita. La început m-am simţit oarecum jignit. Aveam impresia că e un fel de desconsiderare. Cum se făcea că nu am artrită? De ce această ofensatoare rezervă? După câtva timp, totuşi, învinseră sentimente mai blânde. Mi-am spus că, la urma urmei, am toate celelalte maladii cunoscute în patologia generală şi, devenind mai puţin egoist, am hotărât să trăiesc şi fără artrită. După cât se părea, guta, în forma ei cea mai gravă, pusese stăpânire pe mine, fără ca eu să prind de veste, iar de zymosis sufeream, bineînţeles, din copilărie. Cum după zymosis nu mai urmau alte boli, am dedus că asta e tot. Am stat şi am chibzuit. Mi-am spus că sunt un caz medical cu totul neobişnuit şi că pentru studenţii la medicină aş fi o adevărată achiziţie. I-aş scuti să mai umble din spital în spital. Eu însumi eram un spital. Ca să-şi poată lua diploma, ar fi fost de ajuns să mă cerceteze pe mine pe toate părţile.
