Descriere
De data asta, nici o nădejde să mai scape: era la al treilea atac. Seară de seară trecusempe lângă casa unde locuia (era în timpul vacanţei) şi cercetasem pătratul de geam luminat; şiseară de seară îl aflasem luminat la fel, slab şi egal. Dacă ar fi murit, gândeam, s-ar vedeareflectate, pe storul întunecat, lumânările, fiindcă ştiam că la căpătâiul unui mort se aşazădouă luminări, îmi spusese adesea: „Nu mai stau eu mult pe lumea asta”, şi crezusem căvorbea într-o doară. Acum ştiam că spusese drept, în fiecare seară când priveam în sus spregeamul luminat, îmi repetam încet cuvântul „paralizie”, întotdeauna sunase ciudat urechilormele, ca şi cuvântul „gnomon” în Euclid, sau cuvântul „simonie” din catehism. Dar acum mise părea a fi numele unei făpturi răufăcătoare şi încărcate de păcate. Mă înspăimânta şitotodată jinduiam să mă apropii şi să-i privesc lucrătura ucigătoare.Când am coborât la cină, şedea lângă foc bătrânul Cotter şi fuma în timp ce mătuşămeaîmi turna în farfurie fiertura de ovăz, el zise, de parcă s-ar fi întors la vreo observaţie demai înainte:— Nu, n-aş spune că era chiar… Da' avea ceva ciudat… Avea ceva niţeluş straniu… Să văspun care-i părerea mea…Se porni să pâcâie din lulea – fără îndoială că între timp îşi întocmea în gând părerea.Bătrân plicticos şi nerod! Când 1-am cunoscut întâi, era destul de interesant – vorbea despreleşinuri şi despre viermi; dar m-am săturat degrabă de el şi de nesfârşitele lui povesti despredistilerie.— Am eu teoria mea în privinţa asta, zise. Cred c-a fost unul din cazurile alea… Cazurilealea speciale… Da' e greu de spus…Începu iar să pâcâie din lulea, fără să ne aducă la cunoştinţă teoria lui. Unchiu-meuvăzu că făcusem ochi mari şi-mi spuse:— Vasăzică bătrânul tău prieten s-a dus, are să-ţi pară rău să afli.— Cine? Am întrebat eu.— Părintele Flynn.— A murit?— Tocmai ne-a anunţat domnul Cotter. A trecut pe-acolo.Ştiam că sunt observat, aşa că am mâncat înainte, de parcă vestea nu m-ar fi interesat.Unchiul meu îi explica lui Cotter:— Au fost prieteni buni, băiatul şi cu bătrânul. Ştiţi, 1-a învăţat multe; şi ziceau toţi că-iera tare drag de băiat.— Dumnezeu să aibă milă de sufletul lui, spuse mătuşă-mea cu evlavie. Bătrânul Cottermă privi câtva timp. Simţeam că mă sfredeleşte cuochii lui mici ca nişte mărgeluşe negre, dar nu voiam să-i fac pe plac şi să-mi ridicprivirea din farfurie. Se întoarse la pipa lui şi în cele din urmă scuipă grosolan pe grătarulcăminului.— Eu, să am copii, nu mi-ar plăcea să stea prea mult de vorbă c-un om ca ăsta! Zise.— Ce vreţi să spuneţi, domnule Cotter? Întrebă mătuşă-mea.