Descriere
Ce bine îmi pare că am plecat! Ce e şi inima1 omului, iubite prietene! Să te părăsesc pe tine, care îmi eşti atât de drag, de care eram nedespărţit, şi să-mi pară bine! Ştiu că ai să mă ierţi. N-au fost oare toate celelalte legături ale mele parcă anume alese de soartă ca să neliniştească o inimă ca a mea? Biata Leonore! Şi totuşi eram nevinovat! Ce puteam să fac dacă, în timp ce farmecul ciudat al surorii ei îmi dăruia clipe plăcute, în sărmana ei inimă se năştea o pasiune?! Şi totuşi, sunt pe de-a-ntregul nevinovat? Nu i-am hrănit eu sensibilitatea? Nu m-am desfătat eu însumi cu manifestările atât de sincere ale acestei firi, care de-atâtea ori ne-au făcut să râdem, deşi nu era nimic de râs în ele?! N-am… O, ce fiinţă e şi omul că se poate plânge de el însuşi! Vreau acum, iubite prietene, îţi făgăduiesc, vreau să mă îndrept, nu vreau să mai rumeg puţinul rău pe care destinul ni-l hărăzeşte, aşa cum am făcut până acum; vreau să mă bucur de clipa de faţă, şi tot ce e trecut să rămână trecut. Desigur, tu ai dreptate, prietene; durerile oamenilor ar fi mai mici dacă ei, Dumnezeu ştie de ce sunt făcuţi astfel! Nu s-ar ocupa cu un atât de mare zel al închipuirii de amintirea relelor trecute şi ar îndura un prezent nepăsător. Fii bun şi spune-i mamei că mă îngrijesc cât pot mai bine de treburile pe care mi le-a încredinţat şi că-i vor scrie în curând despre asta. Am vorbit cu mătuşa mea şi n-am găsit deloc că e o femeie atât de rea cum e socotită la noi acasă. E vioaie şi pasionată şi are o inimă cât se poate de bună. I-am arătat plângerile mamei cu privire la partea de moştenire oprită de dânsa. Ea mi-a arătat temeiurile şi motivele ei, precum şi condiţiile în care ar fi gata sa dea tot şi chiar mai mult decât am cerut. În sfârşit, deocamdată nu pot să mai scriu despre asta; înştiinţeaz-o pe mama că totul are să meargă bine. Cu acest prilej neînsemnat am văzut din nou, dragul meu, că lipsa de înţelegere şi inerţia stârnesc poate mai multe greşeli în lume decât viclenia şi răutatea. Cel puţin, acestea două din urmă sunt, hotărât, mai rare. Încolo, mă simt foarte bine aici; singurătatea e pentru sufletul meu un balsam delicios în ţinutul acesta paradisiac, şi anotimpul tinereţii încălzeşte din belşug inima mea, ades înfiorată de frig. Fiecare copac, fiecare tufiş e un mănunchi de flori, şi-ai vrea să te prefaci într-un cărăbuş ca să înoţi în marea de miresme şi să-ţi poţi găsi într-însa hrana.
