Descriere
Se numeşte “cantarella” : un praf otrăvitor atât de mortal încât o simplă picătură este suficientă pentru a omorî un om, pentru a îl doborî în doar câteva zile. Efectele sunt înspăimântătoare: o durere de cap ca o menghină, privirea devine înceţoşată, iar trupul se zvârcoleşte de febră. Intestinele elimină un flux de sânge şi sunt cuprinse de crampe, într-o agonie ce face victima să urle.Se zvoneşte ca numai familia Borgia îi cunoaşte secretul: cum se prepară, cum se păstrează şi cum trebuie administrată pentru a-i ascunde gustul. Rodrigo Borgia, sau mai bine spus, Sfiinţia Sa Alexandru al VI-lea, a învăţat reţeta de la amanta sa favorită, Vanozza Cattanei, cea cu părul înflăcărat, pe vremea când încă era cardinal. Fratele mai mare al lui Rodrigo, Pedro Luis, cu siguranţă ar fi fost ales Papă...dacă nu ar fi fost administrarea subtilă şi bine planificată a cantarellei.Fiind parteneri generoşi, Rodrigo şi Vanozza au împărtăşit secretul reţetei şi odraslelor lor, cel puţin fiicei lor adorabile, Lucrezia. Cine să-i ademenească mai uşor pe cei prudenţi, dacă nu cea cu voce catifelată şi zâmbet timid? Cine ar putea să ucide şi să trădeze mai uşor decât ea, aclamată drept cea mai inocentă femeie din toată Roma?“Febra Borgia” a decimat Roma precum ciuma, subţiând rangul prelaţilor, până când fiecare cardinal deţinător de pământ şi o oarecare avere a ajuns să trăiască în teroare. Doar, când un cardinal moare, bogăţiile sale ajung imediat pe mâna Bisericii.Este nevoie de o mare avere pentru a finanţa un război. Este nevoie de o mare avere pentru a strânge o armată suficient de puternică pentru a supune fiecare cetate-stat din Italia şi a te declara liderul nu numai al lucrurilor spirituale, ci şi al tuturor lucrurilor seculare. Acest Papă şi fiul său ilegitim, Cesare îşi doresc mai mult decât Raiul, vor să aibe de asemenea şi pământul.Între timp, eu stau în Castelul Sant’Angelo alături de celelalte femei. De la fereastra camerei mele, pot vedea, în apropiere, Vaticanul, apartamentele papale şi Palazzo Santa Maria, unde am locuit şi eu cândva, alături de soţul meu. Îmi este îngăduit să mă plimb prin curtea castelului şi sunt tratată cu curtoazie, dar nu mai am nici un statut, mă aflu sub pază, o prizonieră.Blestem ziua în care am auzit pentru prima dată numele de Borgia. Mă rog pentru ziua în care o să aud cum se trag clopotele la moartea bătrânului Papă. Dar poate există libertate. În acest moment ridic sticluţa în lumina soarelui roman, care pătrunde în apartamentul somptuos ce mi-a fost oferit. Recipientul este din sticlă veneţiană, de culoarea smaraldului. Străluceşte ca un juvaier. Praful pe care îl conţine este de un gri-albăstrui, pal şi opac.Cantarella, şoptesc. Dulce, dulce cantarella, salvează-mă...