Descriere
Sunt 18 secole şi jumătate de când Hristos întreprinse a răsturna lumeaveche, civilizaţia păgână, ce reprezenta principiul din afară, obiectiv, al natureişi al silei, substituind în loc o altă lume, o altă civilizaţie, întemeiată peprincipul subiectiv, dinlăuntru, pe dezvoltarea absolută a cugetării şi a lucrăriiomeneşti în timp şi în spaţiu, şi, prin identitatea între esenţa naturei spiritualea omului şi esenţa naturei divine, el descoperi fiecărui individ legea libertăţii, ademnităţii, a moralităţii şi a perfectibilităţii absolute.După ce, în Evanghelie, Mântuitorul ne arătă legea morală, absolută,nemărginită, legea dreptăţii, şi aruncă omenirea pe calea nemărginită a uneidezvoltări regulate, progresivă, supunând natura, sila, lumea din afară suptpreponderenţa absolută a minţii şi a cugetării, prin sângele său vărsat, prinmoartea sa, el ne arată legea practică, legea lucrării, legea jertfirei, a iubirei şi afrăţiei, chipul cu care ne putem mântui, putem învinge răul şi îndeplinimenirea morală a omenirei, adică mai întâi prin cuvânt, prin idee, pe urmă prinlucrare, jertfindune individa familiei, aceasta patriei, patria omenirei, viitorului.Legea evanghelică, descoperind spiritului cauza absolută, proclamă ndmenirea omenirei şi a lumei, împinse mintea omenească la demonstrarea şirealizarea ei. De atunci ştiinţa nouă, întemeindusepe conceptul legilorspiritului, pe observaţie, experienţă, calcul, a continuat zdrobirea lumei vechi,revoluţionarea sau perfecţionarea religiei, moralei, politicei, societăţii întregi,nimicind orice domnie individuală, supunând acţia omenească legei absolute şiuniversale a libertăţii şi a ştiinţei, căutând realizarea în omenire a dreptăţii şi afrăţiei, aceste două temelii a ordinei absolute, perfecte, a ordinei divine. Deatunci omenirea a intrat în calea care o duce gradat către perfecţia sa, cătreabsolut, către nemărginit, către Dumnezeu. Care oare va fi rezultatul final alacestei căi? Această mişcare de perfecţie va avea oare un termen?Răul pierivadetot din lume? Omenirea va ajunge vrodată aşiidentificaîn tot esenţa sa cu esenţa divină? Acest secret mintea omenească nulpoateîncă pătrunde. Aceea ce ştim este că, din transformaţii în transformaţii,omenirea merge întrunprogres continuu, a cărui mişcare e cu atât mai repedecu cât mai mult înaintează; că fiecare pas a vieţii omenirei este un pas înaceastă cale care o aproprie de Dumnezeu; că fiecare pas al ei este un triumf albinelui asupra răului.Misia istoriei este a ne arăta, a ne demonstra această transformaţiecontinuă, mişcare progresivă a omenirei, această dezvoltare a simtimentului şia minţii omeneşti, supt toate formele dinlăuntru şi din afară, în timp şi înspaţiu.Supt ochiul providenţii şi după legile şi către ţinta hotărâtă de dânsa maiînainte, omenirea înaintează în evoluţiile sale istorice.Prin împărţirea funcţiilor, naţiile în omenire, ca şi individurile însocietate, produc, chiar prin diversitatea lor, armonia totului, unitatea.Orice naţie dar, precum orice individ, are o misie a împlini în omenire,adecă a concurge, după natura şi geniul său propriu, la triumful ştiinţei asupranaturei, la perfecţionarea înţelegerii şi a simtimentului omenesc potrivit legeidivine şi eterne care guvernează ursitele omenirei şi ale lumei.Dar pentru că este o providenţă care păstrează ordinea creaţiei şi caredirijază faptele omului, prin aceea, nu urmează că omul este un instrument orbal fatalităţii, prin aceea nu se stinge libera lui voinţă.Dumnezeu naînzestrat pe om numai cu minte spre a deosebi binele dinrău, arătânduişi legile prin care se poate povăţui în calea binelui şi învingerăul, dar încă el laînzestrat cu voinţă, lăsândulliber în alegerea sa. Vai, dar,de acea naţie care calcă voia lui Dumnezeu, care preferă răul la bine!Dumnezeu o părăseşte; viaţa ei se stinge în viaţa omenirei şi ea expiază printrunlung martir călcarea legei lui Dum nezeu. Acest timp de expiaţie (ispăşanie),ce o naţie sau chiar omenirea întreagă sufere supt legile lui Dumnezeu şi alegândirei, se pare adesea un repaos, o stare, în calea progresului, un pas înapoi,o oscilaţie istorică; dar mai adesea suferinţa este un bold mai mult cătreperfecţionare şi din excesul răului iese binele.