Descriere
BĂIATUL DE ODINIOARĂ.Domnul şi doamna Dursley, de pe Aleea Boschetelor, numărul 4, eraufoarte mândri că erau complet normali, slavă Domnului! Erau ultimii oameni dela care teaifi aşteptat să fie amestecaţi în ceva straniu sau misterios, fiindcă,pur şi simplu, nu credeau în astfel de aiureli!Domnul Dursley era directorul unei firme, numite Grunnings, care făceaburghie. Era un bărbat înalt, mătăhălos, aproape fără gât, dar avea o mustaţăfoarte bogată. Doamna Dursley era blondă, foarte slabă, şi avea un gât, cam dedouă ori lungimea normală, ceea ce îi era de mare folos, deoarece îşi petreceamajoritatea timpului uitândusepeste gard, în curţile vecinilor, iscodind tot cese putea. Cei doi aveau un fiu, pe nume Dudley, care era cel mai reuşit copildin lume (după părerea lor).Familia Dursley avea tot ce şiarfi putut dori, dar mai avea şi un secret,pe care nu vroiau în ruptul capului săldescopere cineva! Le era insuportabilchiar şi gândul că cineva ar fi putut afla vreodată despre familia Potter.Doamna Potter era sora doamnei Dursley, dar nu se mai văzuseră de câţiva anibuni. De fapt, doamna Dursley pretindea chiar că nu are nici o soră, deoarecedoamna Potter şi dragul ei soţ bundenimicerau complet opuşi felului ei de afi. Familia Dursley se cutremura numai la gândul că vecinii lor learfi pututvedea vreodată rudele. Familia Potter avea şi ea un fiu, dar domnul şi doamnaDursley nulvăzuseră niciodată şi nici nu doreau aşa ceva. Copilul era altmotiv care îi ţinea la distanţă. Cum să se joace micul lor Dudley cu un astfel decopil?!Când domnul şi doamna Dursley se treziră în acea zi de marţi, mohorâtăşi tristă, în care începe povestea noastră, în afară de cerul întunecat, nimic nuprevestea lucrurile stranii şi misterioase care urmau să se petreacă în întreagaţară. Domnul Dursley fredona ceva, în timp ce îşi lua din şifonier cea maianostă cravată, bună pentru o zi de muncă, desigur! Doamna Dursleytrăncănea veselă, în timp ce se străduia sălpotolească pe micuţul Dudley, carenu mai contenea cu ţipetele.Nici unul nu observă bufniţa mare şi pământie, care zbura prin faţaferestrei.La opt şi jumătate fix, domnul Dursley îşi luă servieta, o ciupi uşor deobraz pe doamna Dursley şi încercă sălsărute pe Dudley, dar rată momentul,fiindcă pe băiat îl apucară năbădăile şi începu să împroaşte peste tot cu lapte şibiscuiţi.— Mare zvăpăiat! zâmbi domnul Dursley şi ieşi din casă. Se urcă înmaşină şi plecă. La colţul străzii, observă primul semn ciudat: un motan carestudia o hartă! Preţ de o secundă nu îşi dădu seama de grozăvia situaţiei, apoi,întoarse brusc capul, să vadă dacă nu se înşelase. Da, era un motan vărgat,dar nici urmă de hartă! Cum de se gândise, măcar, la aşa ceva? Probabil călumina îi jucase o festă. Domnul Dursley clipi şi se uită fix la motan. Acesta îiîntoarse privirea. În timp ce mergea mai departe, domnul Dursley continua săprivească motanul prin oglinda retrovizoare. Acum, jivina citea numele străzii,adică se uita la plăcuţa străzii. Cine a mai văzut pisică, care să citeascăplăcuţele străzilor sau să se orienteze pe hărţi?! Domnul Dursley ridică dinumeri şi alungă din minte imaginea motanului. Tot drumul nu se mai gândidecât cum să obţină în ziua aceea o comandă cât mai mare de burghie.Dar, la marginea oraşului, imaginea burghielor fu alungată din mintea luide altceva straniu. Cum deabiase mişca, încet ca melcul, în aglomeraţiaşoselei, nu putu să nu observe oamenii îmbrăcaţi cât se poate de ciudat,oameni cu pelerine largi pe umeri. Nu putea să sufere oamenii îmbrăcaţiextravagant! Îşi închipui că era vreo altă modă stupidă. Bătu nervos cu degetelepe volan, când ochii îi căzură pe un grup de astfel de… ciudaţi, ca să nu spunăaltfel! Şuşoteau agitaţi între ei. Domnul Dursley observă cu stupoare că uniidintre ei nici măcar nu erau tineri. Cum puteau unii de vârsta lui să poarteacele pelerine fistichii, de culoare verdesmarald?!Ce tupeu pe ei! Apoi, îi trecuprin cap că oamenii aceia strângeau probabil fonduri pentru cine ştie ce, deaiaerau îmbrăcaţi aşa bătător la ochi. Da, asta trebuia să fie! Traficul sedescongestionă şi, după puţin timp, domnul Dursley ajunse în parcarea firmei.Gândul lui era din nou la burghie.
