Descriere
Pentru un bărbat de vârsta lui, cincizeci şi doi de ani, divorţat, reuşise să-şi rezolve destul de bine, credea el, nevoile sexuale. În fiecare joi după-amiaza, merge cu maşina până la Green Point. La două după-amiaza fix, apasă pe butonul interfonului aflat la intrarea în imobilul Windsor Mansions, se prezintă şi intră. La ușa apartamentului cu numărul 113, îl aşteaptă Soraya. Se duce direct în dormitor, care este plăcut mirositor şi iluminat discret, şi se dezbracă. Soraya iese din baie, îşi lasă halatul să alunece pe pardoseală şi se strecoară lângă el în pal,
— Ţi-a fost dor de mine? îl întreabă ea.
— Mi-e tot timpul dor de tine, îi răspunde el. Îi mângâie trupul cafeniu ca mierea, neatins de razele soarelui, îi desface picioarele, îi sărută sânii. Fac dragoste. Soraya este zveltă şi suplă, are păr lung şi negru şi ochi negri, limpezi. Tehnic vorbind, este destul de bătrân încât să-i fie tată; însă, tot tehnic vorbind, un bărbat poate avea copii şi la doisprezece ani. O vizitează de peste un an; o găseşte total satisfăcătoare. În plictisul săptămânii pustii, joia a devenit o oază de luxe et volupte. În pat, Soraya nu este exuberantă. Are mai degrabă o fire calmă, calmă şi docilă. Şi, judecând după părerile pe care le are, e surprinzător de moralistă. Se simte ofensată când vede turistele cum îşi expun sânii dezgoliţi pe plajele publice („ugere”, cum le numeşte ea); consideră că vagabonzii ar trebui adunaţi de pe străzi şi puşi la muncă, să dea cu mătura. Cum reuşeşte să pună de acord opiniile personale cu activitatea profesională, preferă să n-o întrebe. Fiindcă Soraya îi oferă plăcere, şi fiindcă nu-i înşală niciodată aşteptările, a-nceput să simtă un soi de afecţiune pentru ea. Până la un punct, crede el, această afecţiune este împărtăşită. Sigur, poate că afecţiunea nu înseamnă tocmai dragoste, însă cel puţin face parte din aceeaşi familie de cuvinte. Ţinând cont de începutul tern al relaţiei lor, sunt norocoşi, şi unul şi celălalt: el s-o fi găsit pe ea, ea să-l fi găsit pe el. Sentimentele lui, îşi dă seama de asta, sunt cele ale unui bărbat mulţumit de sine, chiar condescendent. Cu toate astea, nu vrea să renunţe la ele. Pentru o şedinţă de nouăzeci de minute, îi plăteşte 400 de rand1, din care jumătate îi revine Agenţiei Discreet Escorts. Păcat că Discreet Escorts încasează atât de mult. Însă apartamentul cu nr. 113, ca şi alte apartamente din clădirea Windsor Mansions, le aparţine; într-un anumit sens, se poate spune că şi Soraya le aparţine, această parte a ei, această funcţie pe care o îndeplineşte. A cochetat cu ideea de a o ruga să se întâlnească în timpul ei liber. I-ar plăcea să-şi petreacă o seară în compania ei, poate chiar o noapte întreagă. Însă nu şi dimineaţa următoare. Se cunoaşte prea bine pe sine pentru a o supune experienţei din dimineaţa următoare, când este rece, ursuz şi abia aşteaptă să rămână singur. Aşa e firea lui. Şi nu mai are cum să se schimbe, e prea bătrân pentru asemenea schimbări. Temperamentul lui este format, definitiv. Craniul, şi apoi temperamentul: cele mai solide părţi din corpul omenesc. Fă cum te îndeamnă firea. Şi nu-i o filosofie, nu ar onora-o cu acest calificativ. Este o regulă, ca şi Regula Sfântului Benedict. El e un bărbat în putere, cu mintea limpede. De profesie este, sau a fost şi este, un exeget, iar erudiţia încă îi solicită, cu intermitenţe, latura cea mai intimă. Trăieşte în limitele venitului său, ale firii sale, ale resurselor lui afective. Dacă e fericit? După majoritatea etaloanelor, da, crede că este. Totuşi, nu uită ultimul refren al corului din Oedip: nu spune că un om e fericit decât după moarte.