Descriere
Ascultă, Paula, vreau să-ţi spun o poveste, ca atunci când te veitrezi să ştii pe ce lume te afli.Legenda familiei ia naştere la începutul secolului al XIX-lea, cândun zdravăn marinar basc a debarcat pe coasta chiliană, cu capul plin deplanuri de mărire şi apărat de medalionul maică-sii atârnat de gât; dar,1ca să nu ne îndepărtăm atât de mult, ajunge să ştii că descendenţa sa s-acompus dintr-o stirpe de muieri impetuoase şi bărbaţi buni de muncă şicu inimă mare. Unii dintre ei, mai irascibili, au murit scoţând spume pegură, dar poate că motivul n-a fost turbarea, aşa cum susţin gurile rele,ci vreo boală locală. Au cumpărat pământuri mănoase în apropiereacapitalei, care şi-au sporit valoarea în timp, s-au cizelat, au înălţatconace senioriale cu parcuri şi alei, şi-au măritat fetele cu creoli bogaţi,şi-au educat fiii în severe colegii religioase, astfel că, anii trecând, auajuns să facă parte dintr-o orgolioasă aristocraţie moşierească ce adăinuit mai bine de un secol, până când tăvălugul modernităţii aînlocuit-o la putere cu tehnocraţi şi comercianţi. Unul dintre ei erabunicul meu. A venit pe lume în condiţii îmbelşugate, dar tatăl lui amurit curând după aceea, în urma unui glonţ inexplicabil; nu s-au aflatniciodată amănuntele celor petrecute în noaptea aceea fatidică, o fi fostun duel, o răzbunare sau vreo crimă din dragoste, oricum, familia s-apomenit sărăcită aşa că el, bunicul meu, fiind cel mai mare, a fost nevoitsă lase studiile şi să-şi caute de lucru ca să-şi întreţină mama şi să-şi ţinăfraţii mai mici la şcoală. Mulţi ani mai târziu, pe când ajunsese un domncu avere în faţa căruia oamenii îşi scoteau pălăria, mi-a mărturisit căsărăcia cea mai rea e cea care se vede după haine, pentru că trebuie s-oascunzi. Se prezenta impecabil în costumele tatălui său transformatepentru el, cu guler ţeapăn şi hainele bine călcate ca să nu se vadă cât devechi erau. Perioada aceea de penurie i-a călit caracterul, credea că viaţaînseamnă doar trudă şi muncă şi că un om onorabil are menirea de a-şiajuta aproapele. Încă de pe atunci avea expresia aceea de concentrare şiintegritatea care l-au caracterizat mereu, era făcut din acelaşi aluat durca şi strămoşii săi şi, aidoma multora dintre ei, era un om cu picioarelepe pământ, numai că o parte din suflet îi zbura spre tărâmul abisal alviselor. De aceea s-a amorezat de bunică-mea, mezina unei familii cudoisprezece copii, cu toţii nişte nebuni excentrici şi adorabili, precumTeresa, căreia spre sfârşitul vieţii începuseră să-i crească aripi de sfântă,iar în noaptea când a murit, s-au uscat toţi trandafirii din ParculJaponez; sau Ambrosio, mare petrecăreţ şi muieratic, care în clipele degenerozitate se despuia pe stradă şi-şi dăruia hainele săracilor. Amcrescut ascultând poveşti despre talentul bunică-mii de a preziceviitorul, a citi gândurile altora, a vorbi cu animalele şi a muta obiectelecu privirea. Se spune că odată a deplasat masa de biliard din salon, dareu n-am asistat decât la mişcarea unei biete zaharniţe, care la oraceaiului o pornea uşurel pe faţa de masă. Aceste însuşiri produceauoarece rezervă şi, în ciuda faptului că fata era încântătoare, posibiliipretendenţi cam dădeau înapoi; însă pentru bunicul telepatia şitelekinezia erau nişte amuzamente nevinovate, în nici un caz nişteoprelişti serioase în calea căsătoriei. Pe el nu-l neliniştea decât diferenţade vârstă: ea era mult mai mică, atunci când o cunoscuse, încă se maijuca cu păpuşile şi umbla cu o perniţă jerpelită în braţe. Văzând-o multtimp doar ca pe o copilă, nu şi-a dat seama de sentimentele lui decâtîntr-o bună zi, când ea a apărut îmbrăcată în rochie lungă şi cu părulstrâns; a avut atunci revelaţia iubirii lui latente, ceea ce l-a aruncat într-ocriză de timiditate şi l-a făcut să renunţe să mai vină în vizită. Ea aghicit însă ce era în sufletul lui şi, înainte chiar ca el să-şi lămureascăsimţămintele încurcate, i-a trimis o scrisoare, prima dintre multele pecare-avea să le scrie în clipele hotărâtoare ale vieţii lor. Şi nu era oepistolă parfumată de tatonare a terenului, ci un biet bilet scris cucreionul pe o foaie de caiet în care-l întreba fără ocolişuri inutile dacăvoia să fie bărbatul ei, iar în caz că da, când. După câteva luni secăsătoreau. Mireasa a ajuns în faţa altarului ca o imagine de pe vremuri,învăluită în dantele de culoarea fildeşului şi cu flori de ceară în păr; decum a văzut-o, a ştiut c-avea s-o iubească cu încăpăţânare până lasfârşitul zilelor.