Descriere
E SIMPLU. Stăteam în soare, la poalele stejarului, pejumătate apăraţi de vîntul putemic, care bătea în rafale. Euîn genunchi pe iarbă, cu un tirbuşon în mînă, şi Clarissaîntinzîndu-mi o sticlă de vin - Daumas Gassac, din 1987.Aceasta este clipa, întepătura vîrfului de ac pe hartatimpului: tocmai întinsesem mîna şi gîtul rece, învelit înfolie neagră îmi atinsese palma, cînd am auzit pe cinevatipînd. Ne-am întors să privim peste pajişte şi arn văzutpericolul. în secunda următoare, am rupt-o la fugă îndirecţia lui. Transformarea fusese absolută: mci nu-miamintesc cînd am aruncat din mînă tirbuşonuL cînd m-amridicat în picioare, cînd am luat o hotărîre sau dacă amauzit-o pe Clarissa strigînd în urma mea să fiu atent. Ceprostie, să te repezi aşa în toată povestea aceasta culabirinturile ei, îndepărtîndu-te în goană de fericirea rămasăîn iarba nouă de primăvară de la poalele stejarului. Ţipătuls-a auzit din nou, împreună cu plînsul unui copil, acoperitde vîntul care mugea prin copacii înalţi de după gardul viu.Am fiigit mai tare. Şi dintr-o dată, din puncte diferite alepajiştii, au apărut alţi patru bărbaţi care se îndreptau cătreacelaşi loc, în goană, ca şi mine.Văd şi acum scena, de la o sută de metri înăiţime, prin ochiivulturului pe care îl urmăriserăm ceva mai devremeridicîndu-se, dînd ocol şi lansîndu-se în vîrtejul curenţilor:cinci bărbaţi alergînd către centml unei pajişti de o sutădeaeri. Eu veneam dinspre sud-est, cu vîntul în spate. Lavreo două sute de metri în stînga mea fugeau doi oameru,umăr la umăr. Erau muncitori la o fermă, care reparaugardul dinspre marginea sudică a cîmpului, cea de la şosea.Cam la aceeaşi distanţă de ei 5