Descriere
Suferinţa ca opţiune.Există o maximă care spune că un gentleman adevărat nu discutăniciodată despre fostele iubite sau despre impozitele pe care le-a plătit – ceeace este o minciună sfruntată, scornită de mine adineauri. Îmi cer scuze.Şi totuşi, dacă ar exista o astfel de maximă, cred că o altă condiţie casă te numeşti gentleman ar fi să nu vorbeşti despre ce faci ca să fii sănătos.Un gentleman adevărat cu siguranţă nu se apucă să turuie în public desprecum îşi protejează el sănătatea. Aşa cred eu.După cum ştie toată lumea, eu nu sunt un gentleman adevărat, deci nuam motive să mă cramponez de asemenea lucruri, şi totuşi mă simt stânjenitcând scriu această carte. Nu încerc să-mi caut scuze, dar cartea aceasta estedespre alergat, nu cu sfaturi pentru sănătate. Eu nu vin să vă propun:„Haideţi să alergăm cu toţii în fiecare zi, ca să fim sănătoşi!” Acestea suntdoar gândurile mele, solilocviul meu despre ce înseamnă pentru mine săalerg în mod constant.Somerset Maugham a spus cândva că fiecare bărbierit are filosofia sa.Adică orice lucru, oricât de neînsemnat ar fi, făcut zi de zi, capătă o laturămeditativă. Iar eu sunt întru totul de acord cu Maugham. Prin urmare nu mise pare deplasat ca, în calitate de scriitor şi de alergător, să aştern câtevarânduri modeste despre alergare, dând astfel o formă concretă gândurilormele.Poate că sunt eu prea meticulos din fire, dar simt că nu pot să judecbine un lucru până nu-l pun pe hârtie, şi ca să înţeleg bine ce înseamnăpentru mine să alerg, a trebuit să iau stiloul în mână şi să scriu.Eram odată într-un hotel la Paris, întins pe pat în camera mea, şirăsfoiam International Herald Tribune, când am dat chiar peste un articoldedicat maratoniştilor. Conţinea interviuri cu mai mulţi maratonişti derenume, în care aceştia erau întrebaţi ce mantră încântau în gând în timpulcurselor ca să-şi dea curaj.Mi s-a părut o idee extrem de interesantă. Am fost impresionat de câtelucruri le trec prin cap în vreme ce aleargă cei 42,195 km, fapt caredemonstrează ce competiţie dură e maratonul. Fără o mantră pe care s-oincantezi în gând, ar fi imposibil să rezişti.Unul dintre aceştia îşi repeta pe tot parcursul cursei o vorbă învăţată dela fratele lui mai mare (şi el alergător): Pain is inevitable. Suffering is opţional.Aceasta era mantra lui. Este greu de transpus în japoneză cu nuanţeleexacte, dar o traducere simplistă ar suna cam aşa: „Durerea e inevitabilă.Suferinţa e opţională”.Să zicem că alergi şi la un moment dat îţi zici: „Gata, nu mai pot, mădoare de mor”. Durerea e o realitate inevitabilă, dar rămâne la latitudineapersoanei în cauză dacă mai rezistă sau nu. Cred că aceste cuvinte surprindcel mai bine esenţa maratonului.Sunt vreo zece ani de când mi-a venit ideea să scriu o carte desprealergat, zece ani în care m-am tot sucit şi învârtit şi am lăsat timpul să treacăfără să pun mâna să scriu ceva concret. Subiectul în sine, redus la un singurcuvânt, „alergare”, mi se pare mult prea vag şi n-am reuşit să-mi adungândurile ca să mă hotărăsc exact cum să-l abordez.Însă într-o bună zi mi-am zis: „Ce-ar fi să scriu eu ce simt şi ce gândesc,exact aşa cum îmi vine în minte?Oricum, alt punct de plecare nu văd”. Am început în vara lui 2005 şi întoamna lui 2006 am terminat. Am inclus şi un fragment scris de mine maidemult, dar în rest sunt doar însemnări despre ce simţeam şi gândeam lamomentul respectiv. Să scriu deschis despre alergat a însemnat într-ooarecare măsură să scriu deschis despre mine însumi.