Descriere
Oile albe împânzeau verzile coline, iar luminile morii solitare pluteau pe oglinda liniştită a râului Exe. Era începutul unei noi zile, dar verdele dealurilor înrourate, albul oilor, cenuşiul cerului, toate mă purtau spre trecutul meu îndepărtat, într-un sat mic şi noroios, pe nume Hima, ascuns printre colinele sărăcăcioase, spre crângurile de măslini de un verde-argintiu, licărind în razele dimineţii. Eram o păstoriţă care îşi mâna oile, cântând din fluier, sub soarele curat, spre rarele petice de iarbă. Soarele englez era timid, se ascundea într-una în spatele norilor care nu se opreau niciodată din plâns. În această perioadă a anului, cătunul se umplea de cămile, cai, vaci, câini, pisici, fluturi şi albine. Caii alergau şi copitele lor stârneau nori de praf în poiana satului. Era primăvară şi începuse deja anotimpul logodnelor. Nunţile se ţineau imediat după strânsul recoltei. Iar eu eram deja coaptă şi gata să fiu culeasă. „Mamă, am văzut luna în noapte”, aşa cântam pentru caprele mele negre şi maronii. „Acolo sus pe cer. Iartă-mă, Allah, căci am păcătuit. Am căzut pradă focului pasiunii.”