Descriere
Psihologia succesului, traducere după Brian Tracy, proprietarul companei The Institute for Executive Development, Majoritatea oamenilor cred că succesul este pentru ceilalţi, pentru cei norocoşi, iar pentru noi este greu de atins. Succesul nu este un accident sau o întâmplare, este o abilitate, este predictibilă, şi poate fi deprinsă, poate fi învăţată de tine, de către oricine. Cu cât deprinzi mai repede această abilitate şi devi expert în această abilitate, cu atât mai repede reuşeşti să realizezi lucrurile pe care le doreşti şi ai fost născut să le realizezi. În acest material vei afla cum fac oamenii de succes să aibă succes, pentru a putea face şi tu la fel, vei afla ce-i face pe oameni să aibă eşecuri, pentru ca tu să poţi evita. Psihologia succesului te va forţa să te uiţi bine la obiceiurile tale de lucru, şi să le schimbi, te va ajuta să-ţi planifici viaţa aşa cum un vapor îşi planifică ruta, şi chiar îţi va spune lucruri pe care nu vrei să le auzi. Vei afla 10 principii pe care să le urmezi pentru a te pune pe calea succesului sigur. Mulţi oameni cred că trebuie sa fii foarte inteligent pentru a avea succes, dar cerecetările arată că mulţi din cei care au devenit milionari au o inteligenţă medie. Asta îi ajută, pentu că ei nu se lasă încântaţi cât de deştepţi sunt, şi încearcă mereu să înveţe mai mult, sunt dispuşi să asculte şi să înveţe.