Descriere
Răsuflarea ei aburea în aerul îngheţat, iar eu abia-mi mai simţeam picioarele. La fiecare pas, durerea din muşchi ne reamintea de oboseala celor cinci zile de drum, pe jos şi călare, peste lanţul muntos iraniano-turc, ruta folosită de contrabandiştii care ne ajutaseră să fugim. Aveam patruzeci de ani, iar fiica mea şase. Eram amândouă la capătul puterilor. Prizoniere în Iran timp de optsprezee luni, nu mâi văzusem drapelul ţării mele decât în fotografii, unde, fără excepţie, era pângărit de flăcări, sau în imagini vopsite ţipător pe pardoseala de ciment a vreunei şcoli pentru ca elevii să-l calce în picioare şi să-l scuipe înainte de a intra în clasă. In ziua aceea, să-l văd fluturând liber deasupra capetelor noastre însemna pentru mine un lucru deosebit. Era simbolul eliberării noastre. Multe zile, în ultimele optsprezece luni, mă temusem că nu-1 voi mai vedea astfel cât voi trăi. In iulie 1984, Mahtob şi cu mine l-am însoţit pe Say- yed Bozorg Mahmoody, soţul meu de naţionalitate iraniană, într-o vizită de două săptămâni, potrivit propriilor
