ARTEMIS HUNT vârî ultimul medalion gravat în cea de-a treia scrisoare şi o puse lângă celelalte două de pe birou. Studie mult timp cele trei scrisori din faţa lui. Fiecare îi era adresată câte unui bărbat. Plănuia de multă vreme răzbunarea, dar acum toate elementele erau bine puse la punct. Primul pas era să expedieze scrisorile celor trei bărbaţi. Aveau menirea să le bage frica în oase; să-i facă să se uite peste umăr în nopţile întunecat...
ARTEMIS HUNT vârî ultimul medalion gravat în cea de-a treia scrisoare şi o puse lângă celelalte două de pe birou. Studie mult timp cele trei scrisori din faţa lui. Fiecare îi era adresată câte unui bărbat. Plănuia de multă vreme răzbunarea, dar acum toate elementele erau bine puse la punct. Primul pas era să expedieze scrisorile celor trei bărbaţi. Aveau menirea să le bage frica în oase; să-i facă să se uite peste umăr în nopţile întunecate şi ceţoase. Al doilea pas presupunea punerea în practică a unei complicate scheme financiare, care avea să ducă în cele din urmă la falimentarea lor. I-ar fi fost extrem de simplu să-i ucidă pe toţi trei. Nu meritau o pedeapsă mai mică, iar el, cu dibăcia lui, putea destul de uşor să ducă la capăt o astfel de treabă. Nu risca să fic prins. În definitiv, era Maestru. Dar voia ca cei trei să sufere pentru ceea ce făcuseră. Dorea ca el să-i ajute să cunoască neliniştea, apoi spaima covârşitoare. Avea să-i dezbare de aroganţă. Avea să le spulbere simţământul de siguranţă şi securitate de care se bucurau datorită poziţiei lor în societate. Iar în final avea să-i lase fără resursele care le permiteau, ocazional, să-i distrugă pe cei născuţi sub stele mai puţin norocoase decât ale lor.