Descriere
Dincolo de cătunul Indienilor, într’o parte a ţărmului ce părea a nimănui, am dat din întâmplare peste un şir de urme recente. Printre alge în putrefacţie, nuci de cocos de mare şi bambuşi, urmele de paşi m’au condus până la cel ce le făcuse, un Om Alb, cu pantalonii şi mânecile de la haina de postav sumese, arborând o barbă luată din foarfeci şi o pălărie de castor nefiresc de înaltă. Omul acela pritocea & cernea nisipul de culoarea cenuşii cu o linguriţă de ceai – şiatâta de concentrat făcea trebuşoara asta, că nu m’a băgat în seamă decât după ce l-am strigat de la o depărtare de zece iarzi. Aşa am ajuns eu de-am făcut cunoştinţă cu Doctorul Henry Goose, medic de casă al nobilimii londoneze. Naţionalitatea lui nu m’a surprins câtuşi de puţin. Ce să zic? – va fi existând vre’o casă atâta de părăsită sau vre’o insulă atâta de îndepărtată, încât să fii sigur că, de te retragi acolo, nu vei da peste nici’un Englez, dar eu, unul, în tot cazul, pe nici’o hartă n’am găsit-o.