După aproape zece ani de crâncen război civil, naţiunea de peste ocean, decimată, distrusă, secătuită, îşi încredinţase soarta în mâinile generalului Tereso Arango. Pe cât de curajos, pe atât de vigilent, Tereso supravieţuise şi învinsese o jumătate de duzină de generali care, în fruntea armatelor, îşi disputaseră puterea de-a lungul celor zece ani de grele lupte interne. Tereso avea gusturi simple, militare, ca să nu le numim chiar...
După aproape zece ani de crâncen război civil, naţiunea de peste ocean, decimată, distrusă, secătuită, îşi încredinţase soarta în mâinile generalului Tereso Arango. Pe cât de curajos, pe atât de vigilent, Tereso supravieţuise şi învinsese o jumătate de duzină de generali care, în fruntea armatelor, îşi disputaseră puterea de-a lungul celor zece ani de grele lupte interne. Tereso avea gusturi simple, militare, ca să nu le numim chiar primitive. Societatea strălucită a capitalei cu greu s-ar fi putut lăuda că l-a putut vedea mai de aproape, cu excepţia sărbătorilor patriotice şi a parăzilor militare. Saloanelor şi recepţiilor din înalta societate, Tereso le prefera cinele intime în compania vechilor tovarăşi de arme, luptele de cocoşi, coridele, teatrele populare sau, de ce nu, o carte bună de istorie sau muzica uşoară a unei obscure orchestre de chitară. Aşa se explică de ce Tereso, fire simplă şi rezervată, se încăpăţâna să refuze cu hotărâre, de mai mulţi ani, invitaţiile ducesei Gorina, cea mai cunoscută, mai bogată şi mai ospitalieră femeie nobilă din întregul ţinut, însă Gorina îşi jurase să pună capăt mizantropiei lui Tereso; cum complimentele şi linguşirile mieroase rămâneau fără efect, ducesa îşi pusese în cap să descopere punctul slab al generalului. Cu toată virtutea de care dădea dovadă, Tereso era bărbat, şi trebuia să aibă un punct slab. În spatele celor mai exaltate şi severe aere de superioritate, Gorina ascundea o şiretenie bonomă şi pătrunzătoare. Nu îi luă mult ca să descopere că Tereso, atât de puternic în război, se lăsa dezarmat la o singură privire a unei femei care îi plăcea şi că, mai ales, în momentul acela, era îndrăgostit de Fausta Sanchez, o văduvă foarte tânără, printre cele mai frumoase din societate. Aşa se face că ducesa o invită pe Fausta acasă la ea, o pofti în cabinetul ei privat şi se întreţinu cu ea preţ de câteva ore. Urmarea acestei întrevederi a fost că, după câteva zile, în timpul unei recepţii diplomatice, Tereso primi o nouă invitaţie din partea Gorinei.