Descriere
Se întorsese acasă. După aproape doisprezece ani lungi, pustiitori şi grei, se întorsese, în sfârşit, acasă. Îl încerca un sentiment bizar. Păşise pe pământul natal cu senzaţia stranie că este totuşi un străin. Că nu mai aparţinea acelor locuri... Trăise mai bine de o treime a vieţii sale departe de acele ţinuturi. Multe dintre legături fuseseră curmate în clipa în care fusese silit să-şi părăsească ţara. Doar una mai rămăsese, singura care-l ţinuse în viaţă, singura care dăduse un sens existenţei sale... Singura pentru care se întorsese. Răzbunarea! Până şi cuvântul în sine avea o dulceaţă aparte. Timp de aproape cinci ani, acest cuvânt nu însemnase pentru el decât un vis îndepărtat... o iluzie. Cinci ani trăiţi într-o neagră disperare, în umilinţă şi într-o continuă degradare. Cinci ani în care ura, furia şi dorinţa de a se răzbuna îi dăduseră puterea să îndure ororile cărora fusese supus cu o inimaginabilă cruzime. Iar cei şapte care urmaseră apoi îl aduseseră cu fiecare zi, cu fiecare ceas, tot mai aproape de bărbatul care devenise acum: un bărbat bogat şi puternic, a cărui nume era rostit în şoaptă, cu teamă şi respect. Îngustându-şi ochii la fel de cenuşii ca marea în apropierea furtunii, bărbatul îşi aprinse un trabuc subţire de foi şi-şi înclină scaunul spre spate, aşezându-se comod pentru a lectura dosarul gros din poala lui. Amânase acest moment cât putuse de mult. Preferase mai întâi de toate să se instaleze în noua locuinţă, pe care o cumpărase cu aproape doi ani în urmă, să-şi cunoască personalul, să facă o baie şi să mănânce ceva. Casa era exact cum i-o descrisese Carlos: mare, încăpătoare şi foarte elegantă. Plătise pentru ea o sumă exorbitantă şi achiziţia meritase fiecare bănuţ. Tavanele înalte erau pictate în stilul renascentist târziu, podelele erau din lemn de stejar impecabil lustruit, iar ferestrele largi şi arcuite lăsau lumina zilei să-şi lunece degetele diafane peste tapetul din mătase de Damasc şi peste mobilele grele din acaju, subliniindu-le valoarea şi frumuseţea. Oficial, era un american prosper care dorise să se stabilească la Londra şi să-şi conducă de aici afacerile pe care le lăsase în Lumea Nouă. Nu-şi făcea griji că s-ar fi putut ca cineva să-l recunoască. Nu mai avea prieteni. Cel puţin, nu aici. Pentru toţi, el era un om mort. Îl uitaseră. În plus, îl separau doisprezece ani de tânărul naiv şi însetat de viaţă care fusese. Transformările fuseseră radicale, începând de la trupul slăbănog până la sufletul plin de idealuri copilăreşti şi mintea încă necoaptă. Anii petrecuţi în lumea arabă îşi ceruseră tributul. Şi-l plătise: cu inocenţa şi cu tinereţea lui. El însuşi îşi amintea cu greu de acel flăcăiandru ce încerca să- şi ascundă timiditatea şi lipsa de experienţă sub masca aroganţei şi a trufiei. Fusese nechibzuit şi prost. Dar vremea regretelor trecuse. Acum sosise timpul să regleze conturile cu trecutul. Balansând uşor scaunul aflat în echilibru sub el, deschise dosarul şi începu să lectureze concentrat raportul detectivului pe care-l plătise în urmă cu trei ani la Marsilia. După aproape o oră de studiu amănunţit, închise calm dosarul şi-l aruncă pe birou, apoi îşi dădu capul pe spate şi-şi aţinti privirile spre tavan, rumegând informaţiile pe îndelete. Era mai bine decât îndrăznise să spere. De fapt, lucrurile se aranjaseră de minune, ca şi cum întregul univers ar fi conspirat pentru el, ademenindu-l să lovească. Dar nu era destul. Vroia mai mult. Mult mai mult. Vroia totul! N-avea să se mulţumească doar să-l ruineze pe cel care-i distrusese viaţa. Trebuia să-l facă să cunoască umilinţa, înfrângerea, dizgraţia şi ruşinea absolută. Vroia să-l strivească, să-l distrugă. Avea să-i ia tot ceea ce iubea, tot ceea ce era important, cu adevărat important pentru el. Avea să-i ia tot! Şi ştia exact ce avea de făcut.
