Descriere
Înainte de a începe descrierea evenimentelor atât de stranii surveniterecent în oraşul nostru, în care nu se petrecuse până atunci nimic remarcabil,mă văd nevoit, din lipsă de experienţă, să arunc o privire fugară întruntrecutmai îndepărtat şi să dau câteva amănunte biografice ale talentatului şipreastimatului Stepan Trofimovici Verhovenski. Ele vor servi doar caintroducere la cronica a cărei istorisire miopropun şi care abia urmează.Trebuie sospun de la început şi fără ocol: Stepan Trofimovici a deţinutîntotdeauna printre noi un rol mai aparte, un rol, ca să zic aşa, civic, pe care îljuca cu atâta pasiune şi dăruire de sine, încât narfi fost în stare să renunţe lael nicicând, ba, mi se pare, nici narfi putut trăi fără săljoace. Departe demine gândul de alcompara cu un actor – feritasfântul! ,mai ales că miepersonal îmi inspira multă stimă. Era la el mai degrabă o chestiune deobişnuinţă sau, mai bine zis, de înclinaţie statornică şi generoasă care îlprinsese încă din anii tinereţii, când se legăna în visuri ademenitoare înprivinţa viitoarei sale poziţii sociale şi care îl înfăţişa întroaureolă deadmirabilă atitudine civică. Astfel, îi plăcea mult situaţia sa de „persecutat” şi,ca să zicem aşa, de „surghiunit”. Aceşti doi termeni despre care se ştie că sunt,întroanumită accepţiune, aureolaţi de o strălucire clasică laucaptivat o datăpentru totdeauna şi, înălţândultreptat în propriii săi ochi, laufăcut dealungul atâtor ani să se vadă în cele din urmă ridicat pe un fel de piedestal careîi măgulea foarte tare amorul propriu. Întrunroman satiric englez din secolultrecut, se vorbeşte despre un anume Gulliver, care, trăind mulţi ani în ţaraliliputanilor, cu locuitori de statură minusculă, se obişnuise întratâta seconsidera un uriaş printre localnici, încât, reîntorcânduseîn Anglia, striga pestrăzile Londrei, fără să vrea, către pietoni şi birjari să se dea la o parte dindrumul său, ca nu cumva săistrivească, continuând să se creadă un uriaşprintre pitici. Lumea râdea de el şi îl înjura, iar birjarii grosolani îl şi croiau peuriaş cu lovituri de bici; dar era drept, oare? Ce nu face omul în virtuteaobişnuinţei? Cam acelaşi lucru saîntâmplat şi cu Stepan Trofimovici, numaică întroformă mai puerilă şi mai inofensivă, dacă putem spune aşa, căci era,în fond, un om minunat.
